Episcopia Slatinei şi Romanaţilor în haine de sărbătoare

Catedrala episcopala din Slatina Episcopia Slatinei şi Romanaţilor în haine de sărbătoare poze

 

Episcopia Slatinei şi Romanaţilor sărbătoreşte astăzi, 25 martie, de praznicul Buna Vestire, 8 ani de la înfiinţare. Totodată, Preasfinţitul Părinte Episcop Sebastian împlineşte 15 ani de arhierie în ogorul Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos. Momentele aniversare sunt marcate prin oficierea Sfintei Liturghii la altarul Catedralei episcopale cu hramul „Înălţarea Domnului” din municipiul Slatina, de către un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Slujesc alături de Mitropolitul Olteniei: Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În urmă cu 8 ani, la 25 martie 2008, odată cu instalarea în scaunul episcopal a Preasfinţitului Sebastian, au fost aleşi ca ocrotitori ai nou înfiinţatei eparhii, Sfinţii Martiri Brâncoveni.