Elevii, aşteptaţi de jandarmi la începerea noului an şcolar

jandarmi scoala Elevii, aşteptaţi de jandarmi la începerea noului an şcolar poze

Luni, 17 septembrie a.c., reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au participat la activităţile organizate cu ocazia începerii noului an şcolar 2012 – 2013 la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Carol I”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Liceele „Henry Coanda”, „Ştefan Velovan” şi „Energetic” din Craiova, precum şi la instituţiile de învăţământ preuniversitar din localităţile Segarcea, Calafat şi Filiaşi.
Cu această ocazie au fost distribuite materiale informative şi s-au purtat discuţii cu profesorii şi elevii, sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, fiind principalele mesaje transmise celor prezenţi.
Pe parcursul anului şcolar 2012-2013, efective din cadrul I.J.J. Dolj vor participa, în sistem integrat, la menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar aflate în competenţă, scopul prezenţei jandarmilor în zona instituţiilor de învăţământ fiind acela de a preveni producerea faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea elevilor, cadrelor didactice şi a procesului educativ.
De asemenea, odată cu începerea noului an şcolar, specialiştii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor relua campaniile de informare în rândul elevilor pentru ca aceştia să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes.

 
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice