Elena Udrea şi-a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n-a avut nimic împotrivă

pmp.jpg 4 Elena Udrea şi a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n a avut nimic împotrivă poze

Prima întâlnire regională pe Oltenia a partidului Elenei Udrea a avut loc în week-end la Craiova, la Filarmonica Oltenia, a cărei scenă a răsunat de odele adresate lui Băsescu. 

pmp.jpg Elena Udrea şi a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n a avut nimic împotrivă poze

De altfel, numele şefului statului a fost rostit aproape în fiecare frază de vorbitorii suiţi pe scena filarmonicii, în frunte cu Elena Udrea şi de “apostolii” de la Cotroceni din suita Berca – Funeriu, prezidiul fiind alcătuit în proporţie de 80 la sută din foşti consilieri prezidenţiali.

pmp.jpg 1 Elena Udrea şi a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n a avut nimic împotrivă poze Pe lângă foştii consilieri sau miniştri din era Băsescu, pe scenă şi-au mai găsit loc coşuri cu mere, emblema partidului, dar şi paporniţe cu praz.

pmp.jpg 3 Elena Udrea şi a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n a avut nimic împotrivă pozeVedeta zilei a fost, cum era de aşteptat, Elena Udrea, care a dat tonul discursurilor de partid, atât la reuniunea de la Filarmonica Otenia, cât şi conferinţa inaugurală de la sediul de partid de pe strada Eugeniu Carada.

pmp.jpg 2 Elena Udrea şi a mişcat partidul prin Oltenia. Partidul n a avut nimic împotrivă poze

 

De menţionat că dintre “sutele” de primari şi consilieri cu care partidul se laudă că dau buzna în partid sau în fundaţia cu acelaşi nume, niciunul din Dolj nu a fost de văzut la evenimentul de sâmbătă.

O notă aparte merită şi liderul din acte al PMP, Eugen Tomac, deja pregătit din câte se pare pentru previzibilul rol de preşedinte de onoare al partidului: are întotdeauna adăugiri şi completări interesante după ce termină de vorbit despre starea şi strategia formaţiunii doamna Udrea.