Editorial / Gabriela Popescu: Mai sunt morţi prin România. De ei cine răspunde?

Poza Gabriela Popescu Editorial / Gabriela Popescu: Mai sunt morţi prin România. De ei cine răspunde? poze
Trei pui de lei au murit „sub ochii noştri”. A aflat o ţară-ntreagă. Ca o reacţie, mai mulţi responsabili au fost demişi. În fiecare an, în România mor oameni. De foame, de frig, iarna, de sărăcie. De ei cine răspunde?

Cazul puilor de lei, morţi la Grădina Zoologică din Craiova, a făcut înconjurul ţării. Numele oraşului nostru este pomenit pe la colţuri, de această dată nu pentru Bătălia de la Călugăreni, pusă în scenă în Parcul Romanescu, ci în urma Bătăliei pierdute pentru viaţa a trei pui de lei. Din acelaşi parc. Firul investigaţiilor interne s-a derulat după tiparul filmelor poliţist: cu mult suspans. Ba că sunt morţi, ba că trăiesc, declaraţii scoase cu cleştele din gura responsabililor, autorităţi alertate, mult mister, sancţiuni, totul afişat în format de breaking news. Ştirea despre moartea celor trei suflete a întristat. Pentru iubitorii de animale, a fost şoc şi lacrimi. În acest film au intrat şi organele abilitate, care investighează. Noi aşteptăm rezultate. Din ce vedem, momentan tragem concluzii, emitem păreri. Fostul administrator de la Zoo nu-mi apare însă măcelarul pe umerii căruia trebuie aruncată toată răspunderea celor trei morţi. A fost un angajat, unul cu ceva ani în spate, cu un salariu de care ţinea ca ochii din cap, să-şi poată întreţine familia şi să-şi ducă mai departe bătrâneţile. Care-şi petrecea la serviciu mai mult decât orele unui program normal de lucru, tocmai pentru că ştia că animalele mănâncă şi după ora 16.00. Un amărât de salariat.

Când merg la piaţă, de fiecare dată îmi iese în cale un bătrânel cu piciorul amputat. Fie iarnă, fie vară. Stă cu mâna-ntinsă. Nu poate munci. Îmi mai apare o gaşcă de trei-patru ţânci care, în faţa unei cofetării, aşteaptă, pe ploaie, pe soare, să le dai mărunţiş. Cum intru în Piaţa Centrală, un bărbat de vreo 40 de ani, care se târăşte cu un picior dezgolit, deformat, zice şi el ceva de Dumnezeu. După care cere de pomană. Sunt supravieţuitori. Încă mai rezistă când gerului, când caniculei. Alţii, de-ai lor, s-au dus. Aflăm despre ei în toiul iernii, de pe la televizor sau de prin ziare. Mor de foame, mor degeraţi, culeşi de pe străzi de ambulanţe. De ei cine mai răspunde?