Editorial / Gabriela Popescu: Caz rezolvat. Pacient decedat

Poza Gabriela Popescu Editorial / Gabriela Popescu: Caz rezolvat. Pacient decedat poze

“Tata a făcut infarct. Am fost cu el la spital, dar doctorii i-au spus că starea e sub control. La câteva ore, a murit”, ascult o conversaţie, într-un magazin, dintre o femeie îndoliată şi vânzătoare. “Aşa se întâmplă, doamnă, la noi. Că şi mie bărbatul mi-a spus zilele trecute că s-a dus la spital şi a văzut cum, în faţa porţii, a căzut jos un bătrân. Au chemat nişte oameni Salvarea, dar când au văzut că nu mai vine, au început ei să-i facă manevre de prim ajutor. S-a dus, săracul…”, povesteşte, la rândul, ei, vânzătoarea. Sunt resemnate, amândouă. Îmi amintesc şi eu cum, în urmă că câţiva ani, fel de fel de doctori m-au ameţit prin spitale pentru o simplă răceală. Unul m-a bănuit de cancer. Speriată, m-am dus glonţ la Bucureşti să mă controleze doctori de prestigiu. Câtva timp am stat ca pe ghimpi, alături de bolnavii de cancer, aşteptând un diagnostic. N-aveam de nici unele. Doctorul aproape că mi-a râs în nas. Eu, galbenă ca ceara, crezând că îmi aştept sfârşitul, sufeream, de fapt, de o răceală. Multă vreme de-atunci nu am mai suportat doctorii. Cei din Craiova îmi nenorociseră psihicul. M-au copleşit cu tot felul de boli închipuite, mi-au scris, pe adeverinţe, diagnostice – majoritatea contradictorii, m-au îndopat cu medicamente, pe când eu, săraca, aveam un organism de fier. Atins de o banală răceală.

Nu-i condamn pe medici. Nu mă bucur defel când unii dintre ei, cu rezultate medicale de excepţie, sunt căraţi după gratii, cu cătuşele la mâini. Ca ultimii criminali. Pentru că au primit sau au cerut bani, ca să te scape cu zile. Mă intrigă în schimb medicii slabi care, în loc să îi întărească pe pacienţi, mai rău îi duc de râpă.

Nu sunt de acord cu şpaga. Cu cea cerută amărâţilor de bolnavi, în schimbul vieţii. Cea condiţionată. Nu-mi convine nici când doctori de valoare sunt ţinuţi cu anii la închisoare pentru că au primit atenţii. Pentru că ne rămâne pleava prin spitale. Nu mai vreau nici să trăiesc fiorii diagnosticelor puse la mântuială. Ci ca, atunci când merg la doctor, să merg la sigur.

Am dat atenţii medicilor, atunci când am fost tratată ca la carte. Am mulţumit, fiecăruia, după caz, că nu m-au făcut cobai pentru experimente medicale. Când au meritat, niciodată nu am avut mustrări de conştiinţă. Pentru că au salarii mici. Statul nu-i stimulează; nu a făcut-o nicicând. Dacă nimeni nu le-ar da, ar deveni nişte frustraţi care ne-ar controla contracronometru, cu ochii pe ceas, sau ne-ar trânti uşa în nas atunci când ar termina programul, la gândul că au învăţat până le-a albit părul şi că nu au ajuns departe de nişte muritori de foame.

Nu vreau fiu tratată de frustraţi sau de medici care au susţinut ani la rând rezidenţiatul până să apuce o notă de trecere. Să fiu consultată de mediocri, în timp ce doctori cu performanţe medicale să înfunde puşcăriile. Nu vreau nici să mai moară bolnavi, atunci când medicii îi văd sănătoşi tun. Sau ca răceala să fie confundată cu cancerul. Statul ar trebui să-şi mai aplece ochii şi la ei.