“Dumbo” – preşedinte la TSD Craiova

Dumbo tsd craiova Dumbo   preşedinte la TSD Craiova poze

Ionuţ Dumitrache, alias Dumbo, directorul Casei Studenţilor din Craiova, a fost ales în această seară preşedinte al TSD Craiova – organizaţia muncipală de tineret a social-democraţilor. 

Dumitrache n-a avut adversar la alegerile organizate la Filarmonica Oltenia într-o atmosferă destinsă. Mai ales că mai marii organizaţiei judeţene a PSD nu l-au mai scos din “Dumbo” pe Ionuţ Dumitrache, apelând la porecla din partid a directorului de la CS de la prezentarea candidaturii până la felicitările de după vot.

De altfel, pesediştii nu s-au ferit să recunoască faptul că au de-a face cu o şedinţă – fulger de alegeri, juniorii social democraţi craioveni având termen limită să-şi aleagă noua conducere ora 19.00, când începea meciul de baschet masculin dintre echipa SCM “U” Craiova şi Steaua Bucureşti.

Liderul PSD Dolj Claudiu Manda, fost preşedinte la tineret de altfel până anul trecut, şi-a liniştit colegii, asigurându-i că au înaintaşi celebri:”E ca-n bancul cu Ştefan cel Mare înaintea bătăliei cu turcii: Oştenii mei, să luptăm până la unu’ / Până la unu’ Măria Ta, că la două începe meciul”.