Dreptate pentru Guţă şi Văru’ Săndel!

base guta Dreptate pentru Guţă şi Văru’ Săndel! poze

Am răbdat cât am răbdat, dar nu se mai poate. Cum adică Andrei Gheorghe şi Dan Bittman sunt purtător, respectiv primitor de cuvânt la Ministerul de Finanţe, în timp ce eroii campaniei Guţă şi Săndel au rămas la munca de jos la Etno TV?  
Hai să lăsăm deoparte atacurile de conştiinţă ale lui Cristian Preda şi altora ca el, care s-au trezit că le put put afacerile lui Prigoană numai după ce le-a  aterizat fii-su pe post de candidat al PD-L la un colegiul parlamentar din Capitală. Să fim serioşi, cine trage de rupe, sau, după caz, cotizează fără număr în campanie, e primul pe listă la împărţeala de după. Asta-i realitatea, restul sunt frisoane intelectuale post-mortem. Adică din alea care te-apucă după ce te-ai văzut ales pe lista de partid şi trimis să reprezinţi ţara cu cinste la Bruxelles.
Prin urmare, minimul obraz te obligă carevasăzică să-i dai coledzi celui care ţi-a pus la picioare ditamai covorul media să patinezi în campania electorală. Vorbim de campania electorală în urma căreia şi-a câştigat Traian Băsescu al doilea mandat la Cotroceni, fără de care, toţi pedeliştii ar fi contemplat acum imensitatea opoziţiei.
Tocmai de aceea mă întreb cum naiba au ajuns pe posturi grase la finanţe Andrei Gheorghe şi Dan Bittman, în timp ce corifeii băsescieini Guţă şi Săndel sunt tot la datorie la Etno TV. Păi Andrei Gheorghe a făcut ore de emisiune cu Băsescu la televiziunea folclorică în campanie? El a făcut clip electoral să împingă sub nasul poporului Parlamentul Unicameral. Nu! Asta a făcut Văru’ Săndel săracu’. Intervieva şi cânta în faţa Case Poporului de-I sărea transpiraţia de sub clop. În timpul ăsta, Gheorghe lupta cu pesediştii, cu liberalii, cu comuniştii la umbră prin jungla din Panama. S-a interesat cineva câte voturi din alea 70 de mii a luat Băsescu în Panama? Mai multe decât clopul lui Săndel? Îndoi-m-aş.
La fel şi manelistul Guţă,  cel degrabă sperietor de copii nevinovaţi cu sublimul său zâmbet. Păi l-aţi auzit pe Bittman să scoată pe piaţă vreo operă rock, vreun album sau măcar vreo piesă închinată marinarului? L-a auzit cineva la TVR sau măcar la vreun bal al bobocilor fredonând “Dincolo de nori  ne călăuzeşte cârmaciul”, “Banii vorbesc de corupţia mogulilor” sau vreo altă melodie de angajament electoral, cum a făcut Guţă, care-şi rupea bojogii tot pe Etno săltându-l pe Băsescu la zeci şi zeci de procente deasupra concurenţei? Nu cred!
Alooooooooooo, portocaliii! Măcar membrii de onoare sau eroi ai luptei contra mogulilor faceţi-I pe Guţă şi Săndel. Măcar să aibă cu ce se consola când se duc să-şi plătească CAS-ul

SocialTwist Tell-a-FriendNo Tag