Dragoste pe patru roţi

Poza Gabriela Popescu Dragoste pe patru roţi poze

Dacă aţi şti cât de mult o iubeşte Martin pe Régine sau chiar criminalul Paiaţa pe desfrânata Basquine, o să înţelegeţi de ce şi acum mă mir de poveştile de dragoste, moderne, care încep în club şi se încheie prin hotel.

Marin, un puşti sărac lipit pământului, o iubeşte teribil pe Régine, o mică zeiţă educată care provine dintr-o familie foarte înstărită. Se îndrăgosteşte de ea de cum o zăreşte în pădure. Nu, nu în cadrul unor scene demne de filmele interzise minorilor, ci pe când se află la cerşit. Îmbrăcat în zdrenţe, ruşinat că trebuie să ceară mila oamenilor, băiatul rămâne marcat de întâlnirea cu această fetiţă, pe cât de frumoasă, pe atât de inimoasă. Căile se separă, însă, peste ani, Martin îi devine servitor. Aşa înţelege el să-şi exprime sentimentele ce îl leagă de Régine. Să o slujească. În schimb, Paiaţa, aparent un nebun mânat doar de instincte, de violenţă, e greu de înţeles. O iubeşte pe Basquine aşa cum e, o femeie uşoară care nu şi-a propus decât să se răzbune pe bogătani. Ea îşi pierde fecioria la vârstă fragedă iar mai apoi ajunge să îşi dea trupul fără urmă de conştiinţă. Paiaţa ajunge, la rândul lui, un criminal. Între cei doi e o iubire frenetică. Destinul îi desparte la un moment dat. El ajunge să profite de o tânără pe care o lasă însărcinată. Basquine se iubeşte cu un infatuat bogat care nu ştie decât să-şi bată joc de cei inferiori lui. Într-un final, Paiaţa şi Basquine se reîntâlnesc. El urmează să execute pedeapsa cu moartea pentru crimele făcute. Aleg amândoi să-şi pună capăt zilelor, otrăvindu-se. Tragic final. Totuşi, avem în faţă o poveşte de dragoste, şi aici, eternă. Ce-i drept, culeasă din cărţi, nu din realitatea zilelor noastre. Tocmai ce-am terminat de citit ultimele pagini din romanul „Paiaţa”, de Eugène Sue. Atâta pasiune, atâta suflet pus în ea, aşa de mult orgoliu şi nebunie rar întâlneşti până şi într-o carte.

Dragostea, la noi, s-a-ntors cu susu-n jos. Personaje moderne au devenit piţipoance şi aşa – zişi cocalari care-şi sucesc gâtul de la greutatea lanţurilor spoite-n aur, chinuindu-se astfel să-şi dea iubitele pe spate. La propriu. Musculoşi cu pieptul în pătrăţele lucrat cu anii la fiare şi păpuşi perfecte cu sâni din plastic, buze cât pumnul şi trup silfid de parc-ar fi mâncat un an răbdări prăjite. Sunt iubiri începute, subit, pe o manea la discotecă şi încheiate, la fel de fulgerător, pe la hotel. În romane, sentimentul de dragoste e trainic. La noi, dispare odată cu bolidul. În cărţi, există şi orgoliu în cupluri, dar nu la infinit. În viaţa noastră, orice orgoliu atrage un „Adio!”. În pagini de roman, femeia e frumoasă şi-atunci când are burtă, când n-are sânii mari, când e bătrână sau nu se dă în vânt după rochiţe scurte. La noi, musai s-ai abdomenul plat, să scapi de celulită, să pui oleacă de push – up, dacă nu eşti suficient de înzestrată, şi, de dorit, să-mbraci ţinute super sexy. În cărţi, nu poţi iubi de zece ori. La noi, a devenit un trend să –nlocuieşti partenerii după sezon. În lumea lui Paiaţa, iubeşti la nesfârşit femeia. În lumea noastră, iubirea e de-o vară.

Dacă citiţi „Paiaţa”, veţi înţelege de ce mă războiesc pe-aici cu silfidele şi cocalarii pentru care dragostea apare doar pe patru roţi şi se consumă într-o noapte.