Două zile de secetă în Brestei

m robinet Două zile de secetă în Brestei poze

Lucrările la reţeaua de apă continuă şi săptămâna aceasta, afectând mai multe străzi din cartierul Brestei. 

Potrivit unui comunicat al Companiei de Apă Oltenia (CAO), se va sista alimentarea cu apă potabilă pe mai multe artere din cartier, în zilele de miercuri şi vineri.

“Vă  informăm că în săptămâna 20 – 24 septembrie 2010 vor avea loc lucrări de  cuplare/decuplare a conductelor.

Lucrările vor fi efectuate la solicitarea S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., antreprenorul general al lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de alimentare cu apă potabilă în Municipiul Craiova, cu ocazia finalizării lucrărilor de reabilitare /restructurare a reţelei publice de apă potabilă prevăzute în cadrul programului ISPA.

Lucrările menţionate  se vor desfăşura astfel:

    1. În ziua de miercuri 22 septembrie 2010_ se vor efectua:
  • manevre în vederea montării unui debitmetru şi cuplări/decuplări de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între orele 09:00 – 18:00, în Cartierul Brestei (Strada Brestei şi străzile adiacente, Strada Prelungirea Brestei şi străzile adiacente, până în cartierul Cernele);
    1. În ziua de vineri 24 septembrie 2010 se vor efectua:
  • lucrări de cuplare/decuplare cu întreruperea alimentării cu apă potabilă, între orele  10:00 – 15:00, în Cartierul Brestei, de la intersecţia cu Strada Râului, până în Cartierul Cernele.

Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a reţelei publice de distribuţie a apei potabile, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratorul de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a reţelei publice de distribuţie”, precizează comunicatul CAO.