Primarul Antonie Solomon pare să-şi fi găsit perechea mistică de rezidit Craiova din temelii. După ce primarul ne-a povestit anul trecut cum a demolat gardul bisericii Sf Treime, după ce a vorbit “în Israel, preţ de câteva minute cu bunul Dumnezeu”, acum şi-a găsit şi proiectant pe măsură pentru cele două pasaje din Centru. Este vorba de Michael Stanciu, patronul de la Search Corporation, care va proiecta împreună cu Grant CPC pasarela din Valea Vlăicii şi tunelul de la Universitate. Dacă Solomon spune că a dat cu gardul de pământ după ce s-a conversat cu Cel de Sus, Stanciu şi-a început cariera în urma unei convorbiri similare. “L-am primit definitiv pe Iisus în inima mea. Porunca Lui era clară: “Michael, du-te înapoi şi fă ceva pentru ţară!”. Cum ajunsesem inginer de construcţii civile, m-am gândit la drumuri. Ştiam în ce hal le lăsasem în 1979, aşa că am abandonat slujba, casa de lux din zona rezidenţiala, jeep-urile şi toate visurile legate de America şi am aterizat la Bucureşti”, povestea omul în urmă cu ceva timp.
Related Posts via Categories
- Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere pe mai multe sectoare de drum, în vederea desfăşurării ceremonialului militar dedicat celebrării Zilei Unirii Principatelor Române
- 22.01.2021, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj, conform raportării zilnice a Direcției de Sănătate Publică Dolj
- Duminică, 24 ianuarie 2021, Instituţia Prefectului Judeţul Dolj organizează o ceremonie militar – religioasă dedicată celebrării ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
- Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a participat joi la evenimentul prilejuit de evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)
- Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, participă vineri, 22.01.2021, ora 14.00, la conferința națională cu tema „The Importance of Volunteering: Giving Back to Your Community”
- CJ Dolj: Patru oferte pentru reabilitarea IML
- Prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, a mers în această dimineață la centrele de vaccinare de la Sala Polivalentă din Craiova
- 18.01.2021, ora 9.00 – situația epidemiologică a județului Dolj, conform raportării zilnice a Direcției de Sănătate Publică Dolj
- OCPI Dolj: Peste 9.100 de cărți funciare au fost eliberate gratuit, vineri, 15 ianuarie 2021, pentru proprietarii imobilelor din unsprezece unități administrativ – teritoriale (UAT) din județul Dolj
- CJ Dolj: Un nou zbor direct, în sistem charter, către o destinație de vacanță – Sharm El Sheikh, din Egipt
Leave a Reply