DJST Dolj: “Vă invităm la sport!” – Şc. 32

sport1 DJST Dolj: Vă invităm la sport!   Şc. 32 poze

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj a organizat marţi, 3 iunie 2014, o nouă etapă în cadrul proiectului „Vă invităm la sport!”, la Şcoala Gimnazială nr. 32 Alexandru Macedonski. La acţiune au participat sportivi de la cluburile Katamis (dans), CFR IRLU Marfă (box), L.P.S. „Petrache Trişcu” (lupte), CSU (judo) dar şi reprezentanţii Sălii Polivalente din Craiova, alături de mascota Simba.

„17 sportivi de la cluburile participante au făcut diverse demonstraţii pentru elevii şcolii nr. 32. Impactul în rândul tinerilor a fost unul pozitiv, cei mici fiind atraşi de evoluţia sportivilor de performanţă. Peste 200 de copii din clasele I – IV au răspuns „prezent” la invitaţia noastră. Aşteptăm să vedem câţi dintre cei aceştia vor decide să practice un sport. Scopul nostru este acela de a promova sportivii de performanţă craioveni dar şi de a impulsiona tinerii să practice sport frecvent chiar dacă nu este vorba de sportul de performanţă. După cum am observat în cadrul primelor acţiuni, desfăşurate în diverse unităţi de învăţământ din Craiova, tinerii au dovedit că sunt interesaţi de practicarea unui sport. Acesta este un motiv în plus pentru a continua acţiunea „Vă invităm la sport”, proiect care oferă oportunitate copiilor de a vedea ce înseamnă practicarea unui sport”, a declarat Alina Ionescu, director executiv DJST Dolj.

La sfârşitul acţiunii s-au împărţit pliante cu informaţii despre cluburile din Craiova, unde se practică diverse ramuri sportive, fiind instalat şi un panou unde vor fi puse afişe cu următoarele acţiuni sportive din oraş.