Directorimea, cu ochii pe sindicaliştii intraţi în grevă generală

m georgescu ochean Directorimea, cu ochii pe sindicaliştii intraţi în grevă generală poze

Directorii de deconcentrate, avertizaţi de prefect să stea cu ochii pe angajaţii din instituţii ca pe butelie.
Şefii instituţiilor publice din Dolj au fost prelucraţi de reprezentantul guvernului în teritoriu la colegiul prefectural. Eugen Georgescu le-a cerut directorilor să ţină o evidenţă strictă a angajaţilor plecaţi la grevă şi a celor rămaşi la muncă, îndemndu-I să nu accepte “forme alternative”, respectiv simpla prezentare la serviciu a salariaţilor, fără respectarea îndatoririlor de serviciu.

Prefectul Eugen Georgescu a lansat un avertisment public atât directorilor pe care-I păstoreşte în colegiul prefectural, cât şi membrilor de sindicat care au anunţat începerea grevei generale în data de 31 mai. “Vă asigur că voi asigura respectarea legii, în litera şi spiritul ei în acest judeţ. Dumneavoastră trebuie să vă faceţi datoria şi să ţineţi o evidenţă exactă a angajaţilor care se prezintă la serviciu şi a celor care participă la grevă şi să nu permiteţi în nici un fel, alte forme alternative, adică să avem cazuri de oameni care vin la serviciu, dar nu fac nimic. Nu poţi să fii şi popă şi hoţ. Ori eşti la serviciu, îţi îndeplineşti atribuţiile şi te plăteşte instituţia, ori eşti în grevă şi suportă cheltuielile sindicatul”, a spus Georgescu.

SocialTwist Tell-a-FriendNo Tag