Dincă: Refuz iresponsabil al consilierilor majoritari. Craiova nu este guvernată!

m dinca marinica Dincă: Refuz iresponsabil al consilierilor majoritari. Craiova nu este guvernată! poze

Viceprimarul Mărinică Dincă, candidat din partea PDL la funcția de primar al Craiovei, a catalogat astăzi drept iresponsabil refuzul consilierilor locali majoritari de a introduce pe ordinea de zi a ședinței CL propunerea sa referitoare la susținerea fiecărui nou născut din Craiova prin acordarea unei indemnizații de 1.000 de euro.
“Am propus această rectificare bugetară pentru a putea da 1.000 de euro pentru fiecare nou născut. Ca să evite un vot împotrivă, consilierii majoritari au refuzat introducerea acestui punct pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Acest refuz lasă sute de familii din Craiova fără un ajutor minim într-un moment în care au nevoie, mai mult decât orice, de un sprijin în bani. Este un gest iresponsabil care arată că aleșii locali majoritari în Consiliul Local sunt deciși să respingă orice idee bună venită din partea PDL”, a spus viceprimarul Mărinică Dincă.
Candidatul PDL la Primăria Craiova a mai declarat că în momentul de față Craiova nu este guvernată. “Primarul a fost astăzi plecat la Galați pentru a-și rezolva problemele personale, în timp ce viceprimarul Teodor Sas este plecat în Hong Kong. Mă întreb cine semnează actele în primărie atât timp cât niciunul dintre cei doi oameni din conducerea primăriei care pot semna documente nu este prezent în această instituție”, a mai spus Dincă.
Proiectul pentru acordarea indemnizației de 1.000 de euro pentru fiecare nou-născut cu părinți craioveni presupunea redirecționarea unei sume de un milion de lei în interiorul capitolului de asistență socială din buget. Obiectivul proiectului a fost acela de a crește natalitatea în municipiul Craiova, numărul locuitorilor orașului scăzând cu aproximativ 60.000 de la ultimul recensământ.

Biroul de presă al PDL Craiova