Dincă: Guvernul USL a dat cu o mână şi a luat cu două

marinica 4 Dincă: Guvernul USL a dat cu o mână şi a luat cu două poze

Mărinică Dincă, preşedintele PDL Craiova, a criticat guvernarea USL, pe care o acuză că nu şi-a îndeplinit promisiunile. 

“Guvernanţii de la USL au promis ce nu aveau şi au luat ce mai aveau românii. Sau au dat cu o mână şi au luat cu două. Au promis mărirea pensiilor şi salariilor şi au produs creşterea inflaţiei şi devalorizarea leului, aşa că creşterile au fost înghiţite de inflaţie. Au promis locuri de muncă şi vedem cu toţii ce se întâmplă, atât la nivel naţional, cât şi la Craiova, unde s-a decis demolarea unor chioşcuri care însemnau cel puţin 500 de locuri de muncă. Asta deşi în campanie s-au promis 20.000 de locuri de muncă nou create. Eu am spus tot timpul că vom avea atâtea locuri noi de muncă şi atâtea creşteri la capitolul pensii şi salarii cât ne va permite dezvoltarea mediului privat, unde se crează plus valoarea. Orice politician care spune că măreşte el pensiile şi salariile e un mincinos”, a declarat Dincă la conferinţa de presă de ieri a PDL Craiova.