Dincă: Avem datoria să facem legi clare și să le corectăm pe cele existente

dinca marinica 3 Dincă: Avem datoria să facem legi clare și să le corectăm pe cele existente poze
Consilierul Mărinică Dincă, candidatul Alianței România Dreaptă pentru mandatul de senator în colegiul 1 din Dolj, și Eugen Călinoiu, propunerea ARD pentru colegiul 1 Camera Deputaților, au continuat marți, 4 decembrie, întâlnirile cu locuitorii cartierului Craiovița Nouă, pornind din ușă în ușă și explicându-le oamenilor beneficiile pe care le-ar aduce României implementarea măsurilor propuse în oferta electorală a alianței.

dinca marinica 4 Dincă: Avem datoria să facem legi clare și să le corectăm pe cele existente poze
Majoritatea craiovenilor cu care cei doi candidați au stat de vorbă s-au plâns de șomajul ridicat, dar au adus în discuție și probleme legate de administrația locală, cum ar fi costurile întreținerii la bloc și gestionarea câinilor fără stăpân.
„Lucrurile la nivelul administrației centrale nu sunt cu mult diferite față de cele de la nivel local. La nivel local, este greu să rezolvi probleme precum vechimea sistemului de termoficare sau să ridici câinii de pe stradă dacă nu ai bani la buget, iar banii vin de la economia locală, de la companiile mai mici sau mai mari care își plătesc impozitele dar și angajații. Așa e și la nivel național. Dacă nu ai o economie solidă, dacă dai în cap, prin luarea unor măsuri haotice, firmelor care și așa abia mai supraviețuiesc din cauza crizei, atunci nu ai de unde să ai bani. Nu ai de unde să mărești salariile în sectorul bugetar sau pensiile, nu ai de unde să faci investiții. Măsurile pe care noi le propunem și, în primul rând, relaxarea fiscală, sunt capabile să readucă economia pe niște piloni sănătoși. În momentul de față, economia noastră se sprijină pe o temelie șubredă, aproape putrezită”, a spus Mărinică Dincă.

dinca marinica Dincă: Avem datoria să facem legi clare și să le corectăm pe cele existente poze
Candidatul ARD pentru colegiul 1 Senat a adăugat că în Parlament este nevoie de oameni pregătiți, care să redacteze legi corecte și să impună respectarea celor existente. „Am simțit starea de nemulțumire a oamenilor față de nedreptățile făcute în administrație dar și în instanțe pentru că sunt avocat de meserie. Părerea mea este că, bună sau rea, legea trebuie respectată de toată lumea. Nimeni nu e mai presus de ea, cu atât mai mult parlamentarii. Avem datoria ca, odată ajunși în Parlament, să facem legi care nu lasă loc de interpretări, legi clare, și să le corectăm pe cele care există deja și au creat haos în sistemul judiciar”, a mai spus Dincă.
La rândul său, Eugen Călinoiu a declarat că la guvernare trebuie să vină specialiști care să știe bine cum funcționează mecanismele macroeconomice pentru a nu lua măsuri care să aibă efecte negative pentru mediul de afaceri. „USL a dovedit că nu are oameni care să se priceapă, care să poată guverna o țară, au luat niște așa-zise măsuri economice care fie nu au avut niciun efect, fie au avut urmări negative, pe care nu au știut să le anticipeze. Asemenea oameni, asemenea guvernanți pot duce o țară la sapă de lemn în câteva luni”, a spus candidatul ARD pentru mandatul de deputat în colegiul 1.