Din ciclul “După 20 de ani”, Vişan: Am plecat din PDL azi la ora 12,56

ppdd 19 Din ciclul După 20 de ani, Vişan: Am plecat din PDL azi la ora 12,56 poze

Gelu Vişan a fost deputat PDL până astăzi la orele prânzului, părăsind formaţiunea după 20 de ani pentru a candida din partea PPDD.

Deşi în urmă cu doar două săptămâni anunţa solemn, în direct la TV, că nu pleacă din PDL, Gelu Vişan şi-a depus astăzi candidatura din partea formaţiunii lui Dan Diaconescu. El va candida tot pe colegiul nr. 8 Băileşti, unde se va confrunta cu fostul său coleg Ştefan Stoica, căruia i-a adus grave acuzaţii la ultima tură pe la televiziunile de ştiri.

“Am plecat astăzi, la ora 12, 56, după ce organizaţia de Dolj a decis să-şi bată joc de munca de patru ani unui deputat pe colegiul său şi după 20 de ani care mi-am făcut datoria. Eu mi-am făcut datoria trimis fiind la televizor să-mi apăr partidul, fără să-mi dau seama că, în timp ce eu apăr partidul, cei care stăteau în tranşee îşi numărau banii făcuţi pe spinarea unor fraieri ca mine. Am fost înlocuit cu un director, de fapt cu un grup de directori, că dacă vă uitaţi pe acea listă, 90 la sută sunt foşti directori care au ştiut să facă bani din funcţiile publice”, a declarat Vişan.

Ex-pedelistul spune că a venit la PPDD mai ales datorită lui Antonie Solomon şi a “vechii prietenii” care-l leagă de Gigi Neţoiu.