Dezinsecție terestră pe domeniul public, în perioada 11.07-31.07.2022

 

SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 11.07-31.07.2022, etapa a III-a de dezinsecție prin pulverizare terestră a insecticidelor pe domeniul public, intervenție ce are ca scop combaterea insectelor dăunătoare.

Echipele care acționează la nivelul Craiovei vor efectua, în noaptea de 11 spre 12 iulie, operațiunea de larvicidare pe suprafețele lacurilor din municipiul Craiova, urmând ca, în noaptea de 12 spre 13 iulie să procedeze la dezinsecția spațiilor verzi din Parcul Nicolae Romanescu și din zonele adiacente. În noaptea următoare, va fi efectuată intervenția în Parcul Tineretului. Dezinsecția pe spațiile verzi din cartierele Craiovei va fi demarată în noaptea de 14 spre 15 iulie, aceasta urmând să se desfășoare în funcție de condițiile meteorologice existente.

Produsule biocide folosite în cadrul acestei intervenții sunt Vectobac WG și Solfac Trio EC140 NF, aflate în grupa a treia de toxicitate și avizate de Ministerul Sănătății.

Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de aproximativ 800 hectare.

Reamintim proprietarilor de terenuri, agenților economici, instituțiilor publice și asociațiilor de proprietari din municipiul Craiova că, potrivit art. 109 din Regulamentul privind desfășurarea activităților de salubrizare, au obligația de a realiza dezinsecția în spațiile deținute cu orice titlu. Frecvența intervenției este prevăzută la art. 105: “-(1) Din punctul de vedere al frecvenței, dezinsecția pentru combaterea țânțarilor se execută:

  1. a) lunar, în sezonul cald, pentru spațiile deschise prevăzute în programul unitar de acțiune;
  2. b) minimum 3 tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie, în spațiile comune închise ale clădirilor.

(2) Pentru combaterea altor vectori dezinsecția se execută:

  1. a) trimestrial și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil nealimentar, instituțiilor publice și spațiile comune închise ale clădirilor;
  2. b) lunar și ori de câte ori este nevoie, în spațiile închise ale operatorilor economici cu profil alimentar și ale unităților sanitare;
  3. c) numai la solicitarea persoanelor fizice din spațiile cu destinație de locuință”.