Dezbatere pe planul de mobilitate urbană al Craiovei

Craiovenii sunt aşteptaţi să-şi dea cu părerea despre strategia de dezvoltare a transportului în municipiu şi în zona metropolitană.

Edilii au postat pe site-ul municipalităţii varianta finală a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, obţinut de Zona Metropolitană Craiova. Dezbaterea publică a documentului care dă direcţia în transportul public şi privat, de la biciclişti la tramvaie şi de la staţiile de călători şi intersecţii la parcări sub şi supraterane, este programată pe 24 martie.

Planul de Mobilitate Durabilă a fost finanţat de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a contractat un consorţiu de firme de consultanţă din Germania şi România (PTV Transport Consult, Transport Tehnologie-Consult Karlsruhe, PTV Planung Transport Verkehr şi Search Corporation SRL). Documentaţia elaborată de consultanţi a fost dezbătută deja în mai multe rânduri cu reprezentanţii autorităţilor din localităţile membre ale Zonei Metropolitane Craiova, ultima întâlnire cu acest scop având loc la finele anului trecut, lista de proiecte vizate  în strategia de dezvoltare fiind ajustată în câteva rânduri, în funcţie de solicitările edililor, dar şi de constrângerile normelor europene în materia fondurilor structurale pentru exerciţiul financiar 2014-2020.

INTEGRAL în INDISCRET