De Sfinții Împărați Constantin și Elena, ÎPS Irineu a slujit la Târgu Jiu

         

De Sfinții Împărați Constantin și Elena, ÎPS Irineu a slujit la Târgu Jiu. Municipiul Târgu Jiu a găzduit în perioada 16 – 22 mai cea de-a XVI-a ediţie a Zilelor oraşului, manifestare ce a avut în centru praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ocrotitorii spirituali ai urbei de pe Jiu. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, cinstiţi de Biserica noastră la 21 mai, a adunat şi anul acesta mii de credincioşi în lăcaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei, iar la Târgu Jiu a căpătat conotaţii speciale deoarece oraşul sărbătoreşte şi împlinirea a 610 ani de la prima atestare documentară. Bucuria duhovnicească a sărbătorii a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor tărgujieni a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi” din centrul municipiului.

       IPS Irineu a slujit la Targu Jiu De Sfinții Împărați Constantin și Elena, ÎPS Irineu a slujit la Târgu Jiu poze

Manifestările închinate ocrotitorilor spirituali ai oraşului Târgu Jiu au debutat vineri seara, ora 19.00, cu săvârşirea Vecerniei unită cu Litia la Biserica închinată Sfinţilor Constantin şi Elena. A urmat, de la ora 21.00, o procesiune cu icoana Sfinţilor Împăraţi, la care au participat aproape o mie de credincioşi însoţiţi de circa150 de preoţi veniţi din parohii de pe întreg cuprinsul judeţului Gorj. Procesiunea a avut loc pe traseul: Biserica „Sfinţii Împăraţi”- Bulevardul Republicii – Bulevardul Constantin Brâncuşi, cu oprire în Piaţa Prefecturii, unde a fost rostită o rugăciune  – str. Victoriei – Biserica „Sfinţii Împăraţi”. Evenimentele liturgice au fost încununate a doua zi, sâmbătă 21 mai, cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită la Biserica „Sfinţii Împăraţi” de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei religioase a fost săvârşită şi hirotonia întru diacon a tânărului teolog Alin Constantin Nicola, pe seama Parohiei Comoşteni, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.

       La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a rostit cuvânt de învăţătură despre viaţa şi contribuţia Sfinţilor Împăraţi la libertatea şi promovarea religiei creştine, amintind că aceştia sunt apărători ai dreptei credinţe şi mijlocitorii noştri în faţa tronului ceresc. „În zi de sărbătoare, am înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu şi totodată am chemat ajutorul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pentru a ne fi în continuare ocrotitori şi mijlocitori înaintea tronului ceresc, spre curăţirea şi mântuirea sufletelor noastre. Prin procesiunea şi Sfânta Liturghie pe care am săvârşit-o am vestit tuturor credincioşilor că Sfinţii Împăraţi cei întocmai cu Apostolii sunt în cetatea noastră, sunt alături de noi în aceste zile de sărbătoare spre a ne călăuzii paşii pe drumul către Împărăţia cea veşnică a cerurilor”, a spus IPS Irineu.

Biserica din Târgu Jiu, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, este un veritabil monument de arhitectură ridicat în perioada anilor 1864 – 1874, pe locul unei vechi biserici din lemn. Sfântul locaş a fost sfinţit în anul 1875 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului Noul Severin. În decursul anilor, biserica a cunoscut mai multe lucrări de renovare şi restaurare, ultima fiind efectuată în anul 2002.