De referendum, PDL îşi boicotează până şi propriile plângeri penale

marijean dascalu De referendum, PDL îşi boicotează până şi propriile plângeri penale  poze

Alba – neagra cu plângerile penale anunţate cu toptanul de pedelişti. Poliţia a primit numai una, neconfirmată. 

PDL Dolj a emis până la această oră două comunicate de presă în care se afirma că a fost sesizată poliţia cu privire la cazuri de turism electoral în judeţul Dolj, comunocatele fiind completate şi cu numere de înmatriculare ale autobuzelor identificate de pedelişti.

Reprezentanţii IPJ Dolj susţin însă că a primit o singură sesizare de acest fel, aceasta nefiind însă confirmată în urma verificărilor.

„Pe raza judeţului Dolj sunt 17 filtre auto, aceste filtre auto opresc în trafic mijloacele de transport persoane, le verifică orarul de funcţionare şi ruta de transport. Nu au fost semnalate cazuri de mijloace de transport care să se afla în afara rutei de transport sau în afara orarului de funcţionare. Am luat la cunoştinţă de informările PDL Dolj. Este un singur apel 112 cu privire la un singur mijloc de transport, care nu s-a confirmat, este vorba de un autovehicul în Autogara Nord care era cursă regulată Bălceşti- Craiova şi care transporta 4 pasageri”, a declarat comisar şef Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.