Daruri pentru bolnavi, din partea Fundaţiei „Societatea Ortodoxă a Femeilor”

copii rechizite biserica Daruri pentru bolnavi, din partea Fundaţiei „Societatea Ortodoxă a Femeilor” poze

Mai multe membre ale Fundaţiei „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova, patronată de Mitropolia Olteniei, vor face astăzi (marţi, 19 februarie) o vizită bolnavilor de la Spitalul Filantropia, pentru a le dărui pachete cu fructe, iconiţe şi reviste cultural – religioase. „Fundaţia noastră organizează de mai mulţi ani astfel de acţiuni filantropice la  unităţile medicale din judeţele Dolj şi Gorj, iar în Craiova am ajuns în mod frecvent la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Nr. 2. Pe lângă daruri, doamnele din cadrul fundaţiei le sunt alături pacienţilor, cărora le spun cuvinte de mângâiere, de încurajare, le vorbesc despre Dumnezeu, pentru a-i întări, astfel încât să depăşească acest moment. Încercăm să ajungem la cât mai mulţi bolnavi, în măsura timpului de care dispundem, iar în această săptămână îi avem în atenţie pe pacienţii internaţi la secţiile de Hematologie, Cardiologie şi Interne”, a precizat Adriana Bursuc, preşedinta Fundaţiei „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova.