“Curtea” Camerei de Conturi, contestată la Palat

m primaria fatada Curtea Camerei de Conturi, contestată la Palat poze

Hotărârea prin care municipalitatea a cedat teren Camerei de Conturi Dolj e atacată vârtos de pensionari, care nu văd rostul generozităţii pentru o instituţie “de care se fereşte toată lumea”.

Liderul protestului este Florian Roşu, un pensionar craiovean abonat la şedinţele de consiliu local municipal dar şi la audienţele susţinute de consilieri şi, în acelaşi timp, preşedinte al unuia din Comitetele Consultative Cetăţeneşti constituite sub umbrela primăriei Craiova.

Roşu a depus la Prefectura Dolj o contestaţie prin care cere prefectului Nicolae Giugea să aibă “tărie de caracter” şi să nu acorde viza de legalitate hotărârii adoptate la sfârşitul lunii mai de consiliul local Craiova prin care 1350 de metri pătraţi din terenul deţinut de primărie pe strada Brestei, lângă facultatea de Agronomie, erau daţi în “administrarea Curţii de Conturi a României, pentru Camera de Conturi Dolj”.

Roşu susţine că s-a zbătut personal, alături de colegii din Comitetul Consultativ Cetăţenesc, să aducă terenul cu pricina în patrimoniul primăriei Craiova, cu credinţa că acesta va fi folosit pentru o instituţie de utilitate publică pentru comunitate, “o facultate de arhitectură de exemplu”, nu pentru “o instituţie de care se fereşte toată lumea (Camera de Conturi Dolj – nr)” şi care “oricum îşi desfăşoară activitatea mai mult prin sediile unităţilor controlate”.

Pensionarul mai aminteşte că municipalitatea a mai acordat şi anterior câteva sute de metri pătraţi de teren Camerei de Conturi, tot în zonă centrală şi tot pentru construirea unui sediu şi întreabă retoric ce-au făcut cu terenul cu pricina inspectorii de conturi şi de ce nu-şi fac acolo un imobil “pe verticală”. Roşu mai cere socoteală edililor că i-a apucat subit dărnicia faţă de Camera de Conturi Dolj taman când instituţia respectivă era în control la primărie.

Şeful de comitet consultativ şi-a depus protestul în dublu exemplar, atât la cabinetul prefectului Giugea din Palatul Administrativ din Craiova, cât şi la cel al viceprimarului Mărinică Dincă, ataşând, de control, şi petiţii mai vechi cu acelaşi obiect, adresate primarului suspendat Antonie Solomon.

Prefectura Dolj nu emis încă viza de legalitate pentru hotărârea adoptată în luna mai de consiliul local Craiova, o decizie în acest sens fiind aşteptată în zilele următoare.

Mai trebuie spus că Teodor Roşu s-a făcut cunoscut în periaoda anterioară şi prin insistenţa cu care a cerut edililor amenajarea aleilor din cimitirele administrate de municipalitate pentru a permite accesul autocarelor cu turişti, el propunând organizarea de excursii la mormintele personalităţilor istorice sau culturale înmormântate în Craiova