Cursurile de ţesător – restaurator din Mârşani, la mare căutare

 

 

Comuna doljeană Mârşani găzduieşte, până în luna septembrie, cea de-a doua serie de cursuri de calificare în domeniul ţesătoriei, din cadrul proiectului “RESTAURO – Specializare în arta ţesătoriei tradiţionale”. Proiectul este derulat de către Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, structură a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Asociaţia pentru Formare Profesională a Adulţilor. “Cursurile au început la data de 15 aprilie, se desfăşoară la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comună şi se bucură de un mare interes atât din partea femeilor cât şi a bărbaţilor. Sunt formate două semigrupe, în cadrul cărora un număr de 35 de cursanţi învaţă de la specialişti din domeniu arta ţesătoriei tradiţionale. Un aspect destul de important este faptul că absolvirea cursului conferă posibilitatea obţinerii unui loc de muncă, în orice regiune din țară, binecunoscută fiind nevoia confecţionării sau restaurării de produse specifice artei tradiţionale româneşti”, a precizat Mariana Pasmangia, manager de proiect.

Cursurile de calificare în domeniul ţesătoriei se adresează persoanelor inactive pe piaţa muncii, din judeţul Dolj, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau şomeri, care nu deţin competenţe în meseria tradiţională de ţesător – restaurator de covoare.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 2.120.000 de lei, din care 42.606 lei reprezintă contributia Fundaţiei “Cuvântul care Zideşte”.