Cupă declanșează revoluția în filialele din Oltenia. ALDE Dolj cere demisia lui Daniel Chițoiu

Liderul județean Ion Cupă îl acuză pe secretarul general al ALDE de negocieri subterane cu ProRomânia și de „capturarea” președintelui Călin Popescu Tăriceanu.

Deputatul Ion Cupă îl acuză pe secretarul general al partidului de declanșarea negocierilor subterane cu ProRomânia, care „au declanșat furia în partid”, precum și de coagularea unui grup care îl ține „captiv” pe președintele și ex-candidatul ALDE la președinția României Călin Popescu Tăriceanu: „Am convocat biroul politic al organizației și am cerut mandat să readucem ALDE pe drumul său, nu cu PSD, nu cu ProRomânia.  Votul a fost în unanimitate. Am vorbit și cu colegii de la Vâlcea și ei mă susțin. Am declarații de susținere de la 22 din cei 28 de membrii din biroul politic. Am discutat de asemenea cu președintele de la Olt și cel de la Gorj. Am constatat că situația e foarte gravă și că ALDE este la răscruce. Am luat hotărârea de a-l extrage pe domnul Tăriceanu din cercul în care l-au închis anumiți oameni și am ajuns la concluzia că domnul secretar general Daniel Chițoiu trebuie să plece. Am încercat să discut cu domnul președinte față în față, fără martori, pentru că, din păcate, de o perioadă de timp, domnul Tăriceanu este captiv al unui grup de oameni care au obținut până acum tot ce-au vrut de la politică: posturi de miniștri, posturi de putere, de europarlamentari. Acești oameni l-au dus pe domnul Tăriceanu într-0 zonă care nu-l avantajează”.

 

Șeful ALDE Dolj spune că a votat fără ezitare pentru ieșirea de la guvernare și ruperea Alianței cu PSD, nefiind însă de acord cu alianța partidului cu ProRomânia, partid pe care îl acuză ca racolează la greu de la liberal-democrați, precum și cu susținera unui candidat independent la prezidențiale. Cupă a precizat însă că va respecta decizia conducerii centrale cu privire la prezidențiale și că va da tot concursul candidatului Mircea Diaconu, respectând la literă indicațiile de la centru.

„Am înțeles de la doamna Norica Nicolai că liderii județeni nu au voie să se afișeze cu candidatul, ca să nu-i știrbim probabil satutul de independent al domnului Diaconu. Se va forma un comitet de susținere al candidatului, în fruntea căruia am numit-o pe colega noastră Amelia Drăcea, ajutată de colega Anișoara Stănculescu. Le-am predat echipa de campanie și tinerii care se vor implica la alegeri ca de fiecare dată. Decizia a fost luată de conducerea centrală, noi o vom pune în aplicare fie că suntem de acord sau nu”, a spus Ion Cupă.