CSU Craiova: Creatorul Craiovei Maxima s-a ridicat la cer

cornel stroe CSU Craiova: Creatorul Craiovei Maxima s a ridicat la cer poze

Este o zi dureroasă pentru toată suflarea din Bănie. Profesorul Corneliu Andrei Stroe, preşedintele de onoare al clubului nostru, nu mai este fizic printre noi. El va rămâne mereu în inimile noastre!

Creatorul Craiovei Maxima s-a alăturat în această dimineaţă Căpitanului Costică Ştefănescu, lui Constantin Oțet, Nelu Oblemenco și Zoli Crișan în ceruri.

Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima! A ajuns la CS Universitatea Craiova în anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcția de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreședinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 președinte al CS Universitatea Craiova. În tot acest timp, a condus clubul nostru spre marile performanțe pe plan intern și european. În 2013 a fost numit preşedinte de onoare al Universităţii, luând parte activ la renaşterea legendei pe care, cu trei decenii în urmă, el a creat-o.

Clubul Sportiv Universitatea Craiova este alături de familia lui Corneliu Andrei Stroe în aceste momente grele.

Vă mulţumim că ne-aţi dăruit Craiova Maximă şi promitem că legenda va merge mai departe. Veţi rămâne mereu în inimile noastre!