CSM Craiova: Theo Matican, la o nouă reuşită internaţională

 

theo matican in elzach CSM Craiova: Theo Matican, la o nouă reuşită internaţională poze

În decursul săptămânii trecute, între 14 şi 15 iunie, la Elzach, Germania, s-a desfăşurat o etapă de Cupă Europeană la ciclism, atât pentru sportivii normali cât şi pentru cei cu dizabilităţi. În acest sens, la a doua categorie, Theo Matican, sportivul special al clubului nostru, a pedalat demonstrând o voinţă de fier alături de paraciclişti aflaţi la vârsta senioratului şi mult mai experimentaţi, însă asta nu l-a împiedicat să obţină un rezultat meritoriu. Din totalul celor 18 sportivi prezenţi la linia de start, Theo a fost mai bun ca opt din ei, în clasamentul general revenindu-i poziţia a zecea, iar la categoria T2, paraciclistul craiovean s-a clasat pe locul al şaptelea. Performanţa de pe pământ nemţesc i-a adus lui Theo primele puncte UCI, în număr de trei, acestea fiind unitatea de măsură pentru stabilirea ierarhiei europene şi mondiale, dar şi pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, în cazul sportivului nostru a celor paralimpice. Dintre cicliştii români, doar Eduard Novak şi Eduard Grosu au mai reuşit să puncteze în clasamentul UCI în competiţia de la Elzach. Cursa amintită a fost compusă dintr-un traseu cu schimbări de mediu, în sensul că a doua jumătate a întrecerii s-a consumat în urcare, ceea ce a sporit gradul de dificultate a concursului. „ Deşi el nu a avut decât două ore de antrenament în căţărare pentru că i-am refăcut tricicleta, Theo s-a descurcat de minute la concursul din Germania. În prima jumătate de cursă la contra-timp individual a avut un parcurs excelent, dar în partea a doua a cursei, fiind în căţărare, i s-a cam terminat benzina. Noi suntem foarte mulţumiţi de evoluţia lui, a avut o clasare bună ţinând cont de vârsta pe care o are şi vârsta adversarilor pe care i-a înfruntat. Dorim să îi mulţumim domnului preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, Nicolae Plugaru, pentru sprijiniul financiar pe care ni l-a acordat, din banii proprii, pentru a putea face deplasarea la Elzach. Va urma o nouă etapă în căţărare, într-un oraş din Slovacia, apoi una în Spania, unde noi credem că ne vom prezenta mult mai bine. Vom pleca într-un cantonament de pregătire specific pentru asemenea curse şi ne vom încărca bateriile pentru competiţiie ce urmează.”, a declarat Sorin Matican, tatăl lui Theo.