CSM Craiova: Sprinterii, pe podium la Balcaniadă

În weekend, la Piteşti, s-a desfăşurat Campionatul Balcanic pentru Seniori la atletism, competiţie în care au luat parte şi atleţi ai clubului nostru, calificându-se în urma rezultatelor obţinute la naţionalele organizate cu o săptămână în urmă în acelaşi loc. Clasări pe podium au fost reuşite de practicanţii probelor de sprint, care au dobândit medalii împreună cu echipele de ştafetă.

ana maria rosianu CSM Craiova: Sprinterii, pe podium la Balcaniadă poze

 

Ana Maria Roşianu a făcut parte din ştafeta feminină de 4×100 m, alături de Andreea Ogrăzeanu, Andreea Grecu şi Anamaria Ioniţă, care a cucerit medalia de argint, cu un timp de 45, 74 secunde. Ştafeta similară a băieţilor, cea de 4×100 m, compusă din doi sportivi ai clubului nostru, Daniel Budin şi Ioan Piţigoi, alături de Marian Câmpeanu şi Ionuţ Neagoe, a obţinut tot o distincţie de argint, după ce a fugit distanţa impusă în 39, 67 secunde. În probele individuale, Andrei Ştefana şi Cosmin Sorescu n-au reuşit să adjudece medalii, dar au ocupat locuri în faţă, primul clasându-se pe poziţia a patra în proba de 3000 m obstacole, în timp ce al doilea a venit pe locul şase la aruncarea ciocanului. Daniel Budin a concurat şi el pe cont propriu în proba regină a atletismului, de 100 de metri, însă s-a clasat în afara podiumului, pe locul cinci.