CSM Craiova: Peste 200 de participanți la ediția a VII-a a Memorialului “Ilie Marinescu”

 

memorialul ilie marinescu CSM Craiova: Peste 200 de participanți la ediția a VII a a Memorialului “Ilie Marinescu” poze

Turneul amical de lupte libere pentru copii organizat în memoria fostului antrenor emerit al Băniei, Ilie Marinescu, a ajuns la a VII-a ediție. Mai mult de 200 de luptători s-au reunit duminică în Craiova, la Sala “Matei Basarab”, pentru a se lupta pe saltele în cadrul memorialului organizat de Asociația Județeană de Lupte Dolj, în parteneriat cu DJST Dolj, CSM Craiova și LPS “Petrache Trișcu” Craiova. Micuții sportivi care au concurat la competiția din Bănie au provenit de la 14 cluburi din țară, în afară de clubul nostru și liceul cu profil sportiv din Craiova,  precum: CSS Reșița, CSM Reșița, Steaua București, CSM Drobeta Tr. Severin, CS Amara, CSS 4 București, CSS Tîrgu Jiu, CSS Tîrgoviște, CS Tîrgoviște, CS Minerul Motru, CS Rapid București, AS Cîlnic, CSS Steaua București, CS Stejarul Cisland. A mai participat de altfel și o echipă națională feminină din Bulgaria. Turneul s-a desfășurat în condiții optime, iar în ciuda vârstei fragede protagoniștii de pe saltea au arătat o încrâncenare și pasiune în luptele disputate, conturându-se un spectacol sportiv adevărat. Mai mult, competiția a avut parte și de un moment special, în care luptătoarea Ștefania Priceputu a fost premiată pentru rezultatele extraordinare înregistrate în ultimii ani, ea participând de asemenea la acest turneu unde a câștigat întrecerea de cadete, la categoria 43 de kg. Alături de Ștefania, a fost premiat și antrenorul ei Valentin Boboșca, acesta sărbătorindu-și ziua de naștere duminică. Premierea a fost efectuată de către fostul director al CSM Craiova, Sorin Manda, care ocupă în prezent poziția de director al RAT Craiova. “A fost o competiție reușită, cu mulți participanți, ceea ce ne bucură. Au fost prezenți și sportivi din Bulgaria, începem să dezvoltăm din ce în ce mai mult acest memorial organizat în memoria unuia dintre cei mai mari antrenori de lupte pe care i-a avut Craiova vreodată. Suntem mulțumiți de cum a decurs această ediție, luptele au fost interesante, intense, copiii au depus efort și au făcut spectacol. De asemenea, am avut și o mini gală de premiere pentru Ștefania Priceputuș, cea mai sportivă a Băniei anul trecut, care a bifat rezultate deosebite în ultimii ani, și pentru antrenorul ei Valentin Boboșca.”, a declarat Petre Banciu, antrenorul secție de lupte de la CSM Craiova. Din colectivul tehnic al competiției au făcut parte, pe lângă Petre Banciu, care are și poziția de președinte al Asociației Județene de Lupte Dolj, și Marius Cimpoeru, Aurel Cimpoeru, Valentin Boboșca, Daniel Baciu și Stelian Șerban.

 

Rezultate CSM Craiova

 

Categoria fete 2001-2002

Gheorghe Camelia (44 kg – locul III)

 

Categoria cadete 1999-2000

Enache Ana Maria (56 kg – loc II)
Balica Georgiana (56 kg – loc IV)
Irimia Adina (70 kg – loc III)
Corzanu Maria (70 kg – loc IV)

Categoria băieți 2001-2002

Irimia Catalin (59 kg – loc I)

 

Categoria băieți 2003 – 2004
Badea Roberto (35 kg – loc II)

 

 

Rezultate LPS “Petrache Trișcu” Craiova:  

 

Categoria fete 2001 – 2002

Cristescu Ana Maria (37 kg – loc I)
Jilcu Maria (37 kg – locul III)
Triculescu Alexandra (52 kg – locul II)

 

Categoria fete 2003 – 2003

Ion Ioana (32 kg – locul I)
Oneci Andreea (37 kg – locul II)
Baraea Rebeca (40 kg – locul II)
Iovan Andreea (48 kg – locul II)
Fîrtat Andreea (48 kg – locul III)
Grecu Maria (48 kg – locul I)

Categoria cadete 1999 – 2000
Rosca Ionela (43 kg – locul III)
Maicanescu Violeta (56 kg – locul III)

Categoria băieți 2001 – 2002
Ion Daniel (35 kg – locul I)
Bora Stefi (35 kg – locul II)
Lazarica Codrut (42 kg – locul I)
Punga Grigore (66 kg – locul III)
Piroi Alin (85 kg – locul I)

Categoria băieți 2005 – 2006
Rosca Dragos (24 kg – locul III)

Lazarica Sorin (26 kg – locul I)
Bora Alexandru (32 kg – locul I)
Cazacu Luca (35 kg – locul II)
Triculescu Stefan (38 kg – locul III)