CSM Craiova: Ioana Roşca speră să aibă o evoluţie bună la Galaţi

 

 

După încheierea parcursului la Wimbledon, jucătoarea noastră a intrat într-o perioadă scurtă de repaus faţă de activitatea competiţională, iar astăzi va reintra în circuitul concursurilor organizate pe plaiurile autohtone. Ioana se va lupta în această săptămână pentru cucerirea Trofeului Municipiului Galaţi, la întrecerea individuală, dar şi în cea de dublu. Competiţia va impune un anumit grad de dificultate, deoarece sunt prezent jucătoare bune din România, care au un plus de experienţă.  Tenismena noastră va porni astăzi în faza optimilor în proba pe echipe, alături de Ioana Ducu, reeditând perechea ce a făcut furori la competiţia juniorilor de la Roland Garros, iar cele două vor întâlni a treia echipă în lista favoritelor la trofeu, compusă din Camelia Hristea/Patricia Tag, meciul fiind programat după ora 17. Mâine, Ioana va pune primul pas pe tabloul întrecerii individuale, unde va întâlni în runda inaugurală jucătoarea Andrei Ştefana. Ca pentru fiecare oportunitate ivită de a obţine un nou trofeu, Ioana îşi propune pentru acest concurs să ajungă cât mai departe în competiţie, chiar îndrăzneşte să se gândească la prezenţa într-una dintre finale. « După o serie de concursuri internaţionale, am decis să particip şi la o competiţie în România. Este un turneu bun, care a strâns la un loc jucătoare de calitate din ţara noastră, şi sper să pot ajunge într-o fază superioară. Mi-aş dori mult să ajung în finală la simplu sau la dublu, dar sunt conştientă că nu va fi deloc uşor, pentru că sunt prezente tenismene cu experienţă, dar voi da tot ce pot la fiecare meci. La dublu voi face pereche din nou cu Ioana Ducu, ne-am înţeles foarte bine la Roland Garros şi formăm un duo echilibrat. Aştept cu nerăbdare primele jocuri şi sper să nu voi dezamăgi. », a declarat Ioana Roşca, înainte de debutul la competiţia din Galaţi. Mai este de precizat că la acelaşi turneu, tenismena Radu Ingrid, legitimată la clubul nostru, a pierdut calificarea pe tabloul principal în ultimul meci din faza preliminară.