CSM Craiova: Echipa de junioare s-a impus în prima etapă a Campionatului Național

echiap de junioare s a impus in prima etapa CSM Craiova: Echipa de junioare s a impus în prima etapă a Campionatului Național poze

Luptătoarele clubului nostru au participat zilele trecute la prima etapă a Campionatului Național de Juniori pe echipe și, în același timp, la turneul de calificare pentru finala individuală, întreceri ce s-au desfășurat la Câmpulung-Muscel.

Grație rezultatelor sportivelor noastre împreună cu cele ale luptătoarelor de la CSM Drobeta Turnu Severin, echipa formată din cele două cluburi a ocupat primul loc în clasament, depășind Steaua București și CS Botoșani. Echipa este compusă din sportivele Ruth Badea (50 kg), Elena Breazu (50 kg), Denisa Breazu (53 kg), Mihaela Bărbulescu (55 kg), Daniela Vîrban (57 kg), Ana Maria Enache (59 kg), Adina Giurea (62 kg), Valentina Ungureanu (65 kg), Roxana Capezan (68 kg) și Larisa Nițu (72 kg). Deținând titlul de campioană națională, echipa CSM Craiova – CSM Drobeta plănuiește să își apere trofeul și în acest an, iar după această primă etapă a căpătat deja un avantaj important, de 35 de puncte față de cele două cluburi, Steaua și Botoșani. “Suntem mulțumiți că am câștigat această primă etapă și avem deja un avantaj față de celelalte echipe. A doua etapă, când se vor acorda și medaliile naționale, va avea loc la Cupa României de Juniori, și sperăm să ieșim din nou campioni naționali. Avem toate șansele și ne-ar bucura să ne păstrăm trofeul.”, a declarat antrenorul Petre Banciu, care se ocupă de pregătirea luptătoarelor de la CSM Craiova, în timp ce antrenorul Marin Dobrescu este cel care antrenează fetele de la CSM Drobeta. Altfel, toți reprezentanții CSM Craiova în concursul individual au obținut calificarea pentru etapa finală.  Ruth Badea (50 kg), Mihaela Bărbulescu (57 kg), Daniela Vîrban (57 kg), Ana Maria Enache (59 kg), George Berbecaru (61 kg), Petru Grozea (79 kg) și Raul Capră (79 kg) vor fi prezenți la finala Campionatului Național de Juniori.