CSM Craiova: Cupa României la Marş, sâmbătă în centrul Craiovei

stef claudia CSM Craiova: Cupa României la Marş, sâmbătă în centrul Craiovei poze

 

După ce s-a încheiat recent cu succes Cupa României la Box, Bănia sportivă nu are timp să îşi tragă suflul, deoarece urmează să se desfăşoare o nouă competiţie de nivel naţional pe meleagurile Craiovei. CSM Craiova a pus „mâinile” pe o întrecere ce se află pe calendarul oficial al federaţiei române de atletism şi va organiza, sâmbătă, cu începere de la ora 10.00, Cupa României la Marş(S, T, J1, J2, J3, C1). Cursele vor avea loc în centrul oraşului, între Universitate şi Primărie, urmând ca traseul să fie unul circular. Sprijin pentru organizarea acestei competiţii a fost acordat de DJTS Dolj, LPS „Petrache Trişcu”, CSU Craiova, precum şi  de autorităţile locale, Primăria Craiova, Poliţia Locală, Jandarmeria, RAADPFL şi Policlinica Sportivă din Craiova. În privinţa sportivilor participanţi, aceştia vor veni din toată ţara, de la cele mai importante cluburi cu secţii de atletism, iar întrecerile vor fi susţinute pe categorii de vârstă. Clubul nostru va fi reprezentat de un număr de 11 mărşăluitori, Ştef Claudia(seniori), Enache Georgiana(seniori), Manolache Liliana(tineret), Băţilă Alina(tineret), Arvatu Adriana(tineret), Manolache Bogdan(juniori I),  Aniţoaie Cosmin(juniori I), Diaconu Robert(juniori I), Petrişor Ioci(juniori I), Cristea Cătălin(juniori I), Costea Speranţa(copii I), sportivi pregătiţi de  Ustabacieff Gabriela, Ştef Sebastian, Cojocaru Cristeana, Chirilă Justinian, Opriţa Ilinca şi Ştef Claudia. „ La o distanţă de numai o săptămână avem o nouă competiţie naţională ce se ţine la Craiova. De data aceasta este vorba de Cupa României la Marş, concurs aflat pe calendarul oficial al FRA, întrecere ce va aduna un număr important de atleţi din ţară. Cu sprijinul mai multor parteneri, am reuşit să fim pregătiţi la timp şi avem încredere că evenimentul sportiv se va derula în condiţii optime. Noi vom participa cu un număr de 11 sportivi, avem şanse bune la medalii. Anul acesta a fost unul prosper pentru clubul nostru, vreau să mai plusăm cu câteva medalii în finalul anului, mai ales că vom susţine două competiţii în Bănie, Cupa României de sâmbătă şi Campionatul Naţional de Lupte Libere pe echipe la cadeţi, ce va avea loc la mijlocul lunii.”, a declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova.

 

PROGRAM CUPA ROMÂNIEI MARŞ

10 km marş(seniori, tineret, juniori I – feminin) – ora 10:00

10 km marş(seniori, tineret, juniori I, juniori II – masculin) – ora 10:10

5 km marş(juniori II – feminin, juniori III – masculin) – ora 11:00

3 km marş(juniori III – feminin) – ora 11:45

2 km marş(copii I – masculin) – ora 12:10

1 km marş(copii I – feminin) – ora 12:25

 

Traseu: Universitatea din Craiova – Primaria Municipiului Craiova