Cristina Calangiu a predat cele 16 apartamente sociale

 

cristina calangiu1 Cristina Calangiu a predat cele 16 apartamente sociale poze

Viceprimarul Craiovei, Cristina Calangiu, a predat astăzi, 17 decembrie 2012, cheile de la 16 apartamente sociale.  Este vorba de familii care au fost evacuate din casele naţionalizate, de-a lungul anilor. Chiriaşii urmează să plătească chirie care variază între 81 lei şi 84 lei, pentru apartamente care au între 50 mp şi 53 mp. “Am decis să predăm aceste locuinţe înainte de sărbători pentru a le face o bucurie craiovenilor care au primit deja repartizarea. Datorită faptului că lucrările au fost terminate în timp mai scurt decât preconizasem astăzi i-am chemat pentru a le preda cheile de la apartamente dar şi contractele”, a declarat Cristina Calangiu. Emoţionaţi că de astăzi vor locui în respectivele apartemente, unii craiovenii au izbucnit în lacrimi. “Este un cadou neaşteptat, acum înainte de sărbători. Ştiam că vom primi contractele, însă abia după 1 ianuarie 2013. Persoanl aştept de 11 ani să primesc o locuinţă socială. Până acum am stat cu chirie pe la diverse persoane, însă chiria era mare şi condiţiile proaste. Mulţumim Primăriei că ne-a ajutat”, a declarat Mihai Aurelia, una dintre chiriaşe.