Crin, veteran de Dolj: “Am participat la marele război liberalo-liberal de la Dăbuleni” – video

crin voicu Crin, veteran de Dolj: Am participat la marele război liberalo liberal de la Dăbuleni   video poze

Şeful PNL i-a felicitat pe liberalii craioveni şi pe “martirul” Mihai Voicu pentru numărul mare în care au venit să-şi lanseze candidaţii şi pentru unitatea pe care “nu mai conta”.

Crin Antonescu l-a parafrazat pe pedelistul Radu Berceanu, mărturisindu-le liberalilor adunaţi vineri la Casa Studenţilor din Craiova că a rămas cu cicatrici, “din lupte, nu de pe bloguri”, de la incursiunile politice din Dolj, prilej cu care s-a convins cât de bine se pot bate membrii PNL Dolj cu adversarii, dar mai ales între ei. “Pot să vă spun că eu sunt un veteran al acestor lupte. Eu am participat la “marele război” de la Dăbuleni, războiul dintre liberali şi liberali care a făcut celebru Dăbuleniul din punct de vedere poltic, înainte să se constituie în parohie a domnului Geoană”, a spus Crin Antonescu.

Episodul evocat de Crin Antonescu a avut loc în urmă cu aproximativ 6 ani, în timpul alegerilor interne din PNL DOlj care s-au soldat cu debarcarea preşedintelui de atunci, Horaţiu Buzatu. Prezent în Dolj să-l susţină pe Buzatu, Antonescu s-a trezit atunci în mijlocul unui război intern la alegerile pentru conducerea filialei Dăbuleni unde preşedintele judeţean şi opozanţii acestuia încercau să-şi impună fiecare favoritul şi, implicit, să-şi asigure voturile Dăbuleniului la conferinţa de alegeri a PNL Dolj. Ca să-şi asigure succesul, una dintre tabere a chemat în ajutor câteva zeci de membrii PDL, iar cealaltă a apelat în contrapartidă la pesediştii locali, în căminul cultural al localităţii dunărene disputându-şi supremaţia în final câteva sute de liberali sau liberali de ocazie, scandalul ajungând să fie tranşat în cele din urmă de conducerea naţională a PNL, după ce secretarul general de atunci al partidului, Dan Motreanu, încercase în zadar să aplaneze telefonic conflictul.

“Vreau să vă felicit pentru că sunteţi atât de mulţi şi atât de uniţi, lucru pe care, să fiu sincer, eu unul nu mai contam şi vreau să-l felicit în primul rând pentru acest fapt pe Mihai Voicu. În momentul în care şi-a manifestat dorinţa de a deveni preşedinte la Dolj mi-am zis: “Uite cum se mai naşte un martir de unde nu te-aştepţi, dar iată că a reuşit”, a spus Crin Antonescu.