Craiovenii au câştigat Campionatul Regional de Fotbal Unificat

fotbal Craiovenii au câştigat Campionatul Regional de Fotbal Unificat poze

Echipa mixtă de fotbal, formată din elevi ai Şcolii Sfântul Mina şi Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu” au câştigat Campionatul Regional de Fotbal Unificat, desfăşurat astăzi, la Craiova. Amintim că, în competiţie, au intrat 4 echipe formate din sportivi cu dizabilităţi intelectuale şi fără dizabilităţi din Craiova, Balș, Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin.

“Au fost mai multe meciuri. S-a jucat după regulile fotbalului de sală, fiecare echipa cu fiecare, şi noi am câştigat de fiecare dată. Au fost echipe de la Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Constantin Pufan Dr. Tr. Severin, Şcoala Specială Balş, Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg. Jiu. Echipele au fost mixte: 4 elevi cu nevoi speciale, din aceste şcoli, şi 3 elevi, în fiecare echipă, din şcoliile partenere. Special Olimpycs a premiat toţi copii cu tricouri şi medalii, iar din partea noastră au primit diplome. În sport, nu există bariere, deci toţi au fost învingători numai pentru faptul că au participat. Scopul acestor întreceri este de a câştiga experienţă în competiţii sportive, de a participa împreună la incluziunea socială a persoanelor cu CES, de a educa tinerii din şcoliile de masă cu privire la persoanele cu dizabilităţi. Obiectivul principal pe care l-am avut a fost acela de a face să se înţeleagă, să se accepte şi să se preţuiască diferenţele, dar şi calităţile fiecărui individ, fiecare elev/copil este UNIC şi trebuie valorificat potenţialul său.

Toate acestea le-am realizat azi cu sprijinul şi implicarea unor oameni minunaţi care îmi sunt alături şi înţeleg că acesta este o şcoală pentru toţi şi pentru fiecare. Mulţumesc domnului Prefect Marius Deca, d-lui vicepreşedinte Laurenţiu Ivanovici, Primariei Craiova care a fot generoasă şi ne-a pus la dispoziţie Sala Sporturilor, doamnei Rela Filip, domnului Silviu Bogdan de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dolj care ne-a trimis albitrii, domnului Dan Pasarin care a fost comentatorul meciurilor, domnului Marius Toma, directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dolj şi nu în ultimul rând inspectoruui şcolar genaral adjunct Nicuşor Cotescu, doamnei Niculina Lazarciuc, inspector educaţie fizică şi sport şi doamnei Irina Petre, inspector pentru învăţământ special.
În sport există spirit de echipă şi asta am simţit eu astăzi”, a precizat Eugenia Pascu, director Şcoala Sfântul Mina.