Craiova continuă să investească în cultură

 

Craiova nu a intrat pe lista scurtă în competiţia pentru dobândirea titlului de Capitală Europeană a Culturii, dar va continua proiectele care facilitează accesul publicului la un act de cultură de calitate.

 

Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu a felicitat oraşele selectate de juriul de experţi pentru competiţia finală a titlului de Capitală Europeană a Culturii. „Felicitări câştigătorilor! Pentru noi această competiţie a însemnat, în primul rând, schimbarea imaginii oraşului. Au fost ani în care s-a muncit foarte mult pentru transformarea oraşului în bine şi, indiferent de această competiţie, Craiova trebuie să continue să investească în reabilitarea clădirilor monument, să faciliteze accesul publicului la un act de cultură de calitate”, a precizat primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu.

 

Evenimentul în cadrul căruia au fost anunțate numele celor patru orașe care merg mai departe a avut loc astăzi, cu începere de la ora 12:00, la sediul Bibliotecii Naționale a României, în prezența ministrului Culturii – Vlad Alexandrescu, a președintelui juriului de experți care evaluează candidaturile orașelor – Steve Green, precum și a reprezentantului Comisiei Europene -Sylvain Pasqua. Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca și București merg mai departe, juriul apreciind că au avut cele mai bune proiecte. Acestea au fost selectate pe lista scurtă din cele 14 orașe care și-au depus dosarele de candidatură și au fost acceptate, în urma analizării documentației transmise: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș.

 

„Mulţumim tuturor autorităţilor, presei, artiştilor şi societăţii civile care s-au implicat în campania de pregătire a dosarului nostru. Am avut parte de o susţinere puternică din partea întregii regiuni. Nu ştim care au fost minusurile. Din punctul nostru de vedere, dosarul şi prezentarea au fost bune, am fost încrezători după ce am susţinut interviul în faţa juriului. Aşteptăm raportul comisiei de experţi care a evaluat dosarele şi care va fi dat publicităţii la sfârşitul lunii ianuarie”, a declarat Lucian Dindirică, preşedintele Asociaţiei Craiova 2021.

 

La rândul său, Vlad Drăgulescu, directorul artistic al programului Craiova 2021 este convins că dezvoltarea oraşului prin cultură va continua. „Mulţumesc colegilor mei şi tuturor celor care cred că oraşul nostru poate arăta mai mult! Felicitări celor care s-au implicat şi ne-au fost alături în acest demers, dar şi celor care ne-au criticat! În ultimii trei ani am trăit şi luptat împreună pentru Craiova de azi. Sunt bucuros să merg mai departe într-un oraş care a înţeles că doar prin cultură se poate construi şi salva!”.

 

Detalii legate de etapele pregătirii candidaturii vor fi oferite în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc zilele următoare.