Corpul de control al primului-ministru a finalizat acțiunea de control a activității Biroului Român de Metrologie Legală

 

 

Corpul de control al primului-ministru a finalizat acțiunea de control  a activitățiiBiroului Român de Metrologie Legală („BRML”)desfășurată începând cu 26.08.2019până în prezent.

Obiectivele acțiunii de control au vizat: verificarea respectării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea entității și la evaluarea și atestarea laboratoarelor de metrologie pentru mijloacele de măsurare care nu se supun controlului metrologic legal. De asemenea, s-a verificat respectarea prevederilor legale cu privire la salarizare, alte drepturi bănești și politica de personal, precum și respectarea normelor legale cu privire la deplasările interne și externe efectuate de personalul instituției. O altă direcție a acțiunii de control a vizat verificarea respectării prevederilor legale cu privire la atribuirea, încheierea și derularea contractelor și la constituirea și realizarea veniturilor, precum și cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor.

Raportul privind controlul efectuat la Biroul Român de Metrologie Legalăa fost finalizat la data de 14.05.2020 și a fost transmis către Prim-ministrul Guvernului României (spre informare),Direcția Națională Anticorupție (spre valorificare),Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (spre informare și valorificare), Agenția Națională de Integritate (spre informare și analiză), Biroul Român de Metrologie Legală (spre informare și valorificare) și Curtea de Conturi a României (spre informare).

Sinteza acțiunii de control, ce include concluziile actului de control, poate fi consultată la următorul link: http://control.gov.ro/web/wp-content/uploads/2020/05/Sinteza-BRML.pdf