Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia la cea de-a XVI-a ediţie

 

Tinerii creștini ortodocși din Oltenia au participat sâmbătă, 11 iunie, la cea de a XVI-a ediţie a Congresului Tinerilor Creștini Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Activitatea de anul acesta s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în localitatea gorjeană Poiana, comuna Turburea. Evenimentul a fost prezentat de Părintele Diacon Ovidiu Cuncea, cunoscut actor al Teatrului Național din București.

Urmând unei frumoase tradiţii catehetice, Congresul Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei a ajuns la cea de a XVI-a ediţie. Având menirea de a aduce împreună pe reprezentanţii celor mai importante grupuri parohiale din teritoriu, și întâlnirea de anul acesta a fost legată de un loc cu totul special din Arhiepiscopia Craiovei, castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj.

Alături de tinerii ortodocşi din Oltenia s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, Dl. Marcel – Petrică Iacobescu, prefect al Judeţului Gorj, Dl. Cosmin-Mihai Popescu, Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, domnul primar al comunei Turburea, Ion Bîrcă, inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratelor Şcolare Judeţene Dolj şi Gorj – Prof. Dr. Iuliana Gheorghe şi Pr. Insp. Neofit Stănciulescu, cadrele didactice cu rezultate deosebite în proiecte destinate tinerilor, coordonatorii şi colaboratorii grupurilor parohiale de tineri.

,,Să ne întoarcem cu mintea la Dumnezeu, să ne întoarcem cu mintea la Sfânta Evanghelie, să ne întoarcem cu mintea la îndatoririle noastre”!

La primele ore ale dimineţii, tinerii s-au adunat la biserica parohială din Poiana pentru a-l primi pe IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Celor peste 250 de participanţi li s-au alăturat credincioşi din localitate, luând parte împreună la rugăciunea euharistică. La finele slujbei, IPS Părinte Mitropolit Irineu a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, corelând scopul întâlnirii cu învățăturile desprinse din pericopa evanghelică rânduită spre citire la Sfânta Liturghie

,,Aşadar, din Sfânta Evanghelie trebuie să înţelegem că, ori de câte ori păcătuim înaintea lui Dumnezeu, să ne întristăm şi să ne îndreptăm, pentru că în loc să mergem cu El, pe calea Binelui, Adevărului şi Frumosului, luăm calea nefericită a suferinţei, a bolii, iar noi murim, pentru că păcătuim! Dacă nu am face păcate, noi am trăi veşnic, dar, pentru că în păcate ne-am zămislit şi în păcate ne-a născut maica noastră, de aceea, trebuie să murim, să ne îngropăm, să înviem iarăşi, ca să ne aşezăm în Împărăţia Tatălui Ceresc! În Evanghelia de astăzi, Sfântul Apostol Petru ne învaţă că trebuie să ne pocăim, pentru că a ieşit Petru afară şi a plâns cu amar! Numai într-o asemenea pocăinţă ne putem bucura de fericirea veşnică, pentru că pocăinţa ne este dată nouă, păcătoşilor, pentru că Dumnezeu, Care ne dă darul Său, ne dă şi iertarea păcatelor! Iar, pentru că El este milostiv, şi înaintea Lui noi am păcătuit, să ne întoarcem cu mintea la Dumnezeu, să ne întoarcem cu mintea la Sfânta Evanghelie, să ne întoarcem cu mintea la îndatoririle noastre, dar să vedem ce trebuie să facem ca să ne apropiem de Împărăţia Lui Dumnezeu. Să lepădăm de la noi vrajba, lauda deşartă, să îndepărtăm de la noi munca de duminica sfântă şi în zilele de sărbătoare, pentru că ai destule zile ca să lucrezi, nu te robi pământului! Să dai Slavă Lui Dumnezeu, aşa cum spune Mântuitorul Hristos, «daţi Cezarului ce este al Cezarului, daţi Lui Dumnezeu ce este al Lui Dumnezeu!», pentru că sunt destule zile şi pentru cele pământeşti! Ai şase zile ca să lucrezi, iar, în ziua a şaptea, duminica, vino la biserică şi te roagă! Aşadar, să-I mulţumim Lui Dumnezeu că şi anul acesta ne-a învrednicit să fim iarăşi împreună, pentru că tot în ziua aceasta, vom pune Crucea unde va fi Sfântul Altar al mănăstirii mult dorite de noi, cu Hramurile «Naşterea Maicii Domnului», «Sfântul Ioan Evanghelistul» şi «Sfânta Mare Muceniță Tecla» şi am ales aceste sărbători împreună cu cei care vor construi acest lăcaş, pentru că ne bucurăm ca, în această zi, să fim împreună ca să ducem lucrarea pe mai departe! Am convingerea că Mântuitorul Iisus Hristos ne va ajuta la împlinirea acestor dorinţe ale noastre, ca să împlinim această bucurie pe care ne-o dorim foarte mult! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să împlinim cele dorite şi dumneavoastră, să vă dea Atotputernicul Dumnezeu pace, bucurie şi sănătate, Amin!”, a transmis în cuvântul de învățătură Mitrpolitul Olteniei.

Din faţa Bisericii Parohiale de la Poiana, s-a constituit şi a pornit o impresionantă coloană într-o procesiune solemnă către locul binecuvântat unde s-a pus piatra de temelie şi Crucea altarului Bisericii viitoarei Mănăstiri cu hramurile: «Naşterea Maicii Domnului», «Sfântul Ioan Evanghelistul» şi «Sfânta Mare Muc. Tecla»!

,,Dumnezeu a făcut ca prin noi, cei de astăzi, să renaştem din nou şi să reactualizăm acele vremuri pe care înaintaşii noştri le-au dorit să fie spre folosul nostru. Aici, am dorit şi dorim în continuare o mănăstire, de aceea, să ne rugăm cu toţi Maicii Domnului, Sfântului Evanghelist Ioan şi Sfintei Mari Muceniţe întocmai cu apostolii, Tecla, ca să ducem la bun sfârşit acest plan al nostru. Avem nevoie de rugăciune! O biserică se face cu multă rugăciune! Pentru ca îngerii Lui Dumnezeu să se unească şi să zidească împreună cu noi sufletele noastre, noi trebuie să ne rugăm! Noi, care avem această chemare a lui Dumnezeu şi râvnă sufletească, trebuie să stăruim în rugăciune, aşa cum ne învaţă Mântuitorul Hristos! Să stăruim şi să veghem, pentru ca atunci când va veni ca să ceară «socoteală» de la noi, să primim răsplata cuvenită! Prin urmare, aici ne-am adunat ca să stăm pe «bătătura» unei noi mănăstiri! Aşadar, să vă ajute Dumnezeu, să ne ajute pe toţi ca fiecare să se roage şi să ne rugăm aici, să o ridicăm cât mai repede şi să venim aici să ne «îndestulăm» sufleteşte de această binecuvântare a Lui Dumnezeu!”, a spus în cuvântul de învățătură Mitropolitul Olteniei, în locul unde s-a pus piatra de temelie pentru mănăstirea cu hramurile «Naşterea Maicii Domnului», «Sfântul Ioan Evanghelistul» şi «Sfânta Mare Muceniță Tecla».

În cadrul Congresului Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia a avut loc premierea grupurilor parohiale de tineri din Mitropolia Olteniei, care s-au făcut remarcate prin desfăşurarea de proiecte şi activităţi culturale, educative sau sociale, cât şi premierea participanţilor la Olimpiadele naţionale. Grupurile parohiale de tineri premiate au susţinut momente artistice şi au transmis mesajul lor participanţilor şi tinerilor creştini ortodocşi din ţară.

În continuarea programului, Consilierul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, PC Pr. Grigore Vulcănescu a prezentat referatul cu titlul: „Rugăciune şi comuniune în viaţa tinerilor: Provocările societăţii actuale şi paradigma rugăciunii ca imbold lăuntric în viaţa tânărului creştin. O radiografie teologică”, şi a adresat un mesaj câte tinerii prezenţi, nu inainte de a mulţumi Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, pentru organizarea evenimentului şi purtarea de grijă părintească faţă de tinerii din Mitropolia Olteniei: „Cu multă bucurie duhovnicească ne amintim de Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din anul 2019, găzduită la Craiova, la care au participat peste 2500 de tineri din fiecare aparhie a Patriarhiei Române precum şi din alte comunităţi ortodoxe din întreaga lume. Iată că anul acesta, ne întâlnim din nou, în Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului. Iată că astăzi se reia frumoasa tradiţie a întâlnirilor tinerilor creştini ortodocşi din întreaga Oltenie, aflată la ediţia a XVI-a, având ca motto: „Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte” (Filipeni 4.13). În morala ortodoxă, personalitatea creştină se formează prin puterea iubirii şi a libertăţii voinţei. Atât dragostea de aproapele, cât şi conştiinţa de creştin duce către sentimentul de toleranţă şi milă creştină. Misiunea preoţilor trebuie să înceapă întâi de la părinţi, pentru că apropiind părinţii de Biserică, aceştia la rândul lor vor încerca să-şi apropie şi copii de Dumnezeu, iar un copil dus de mic la Biserică şi crescut în Duhul Bisericii, cu siguranţa se va apropia de Dumnezeu din ce în ce mai mult pe măsură ce va creşte. Misiunea tânărului în societatea contemporană este una dificilă, dar şi sublimă. Activitatea în societate înseamnă, în primul rând, implicarea în problemele actuale. Păstrarea unei vieţi ancorate în Adevărul de Credinţa şi în Sfintele Taine, în spaţiul eclezial, şi în decorul mai larg al gândirii Sfinţilor Părinţi si creştinismului răsăritean, în lumina spiritualităţii filocalice, reprezintă pentru tânărul credincios coordonate esenţiale ale conduitei sale”.

„Prin textul din Sfânta Scriptură ales ca îndemn pentru ediţia de anul acesta, Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4.13), am dorit să transmitem un mesaj de încurajare către tinerii ortodocşi ai Mitropoliei Olteniei. Să-i îndemnăm să nu cedeze în faţa opreliştilor şi provocărilor de tot felul, purtând pe Mântuitorul Hristos prin rugăciune în sufletele şi inimile noastre nimic nu este imposibil sau nerealizabil”, a adăugat PC Arhid. Prof. Adrian Lupu, Consilier pentru învăţământ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.

Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia a avut în program şi Workshop-ul cu titlul: Importanţa rugăciunii şi comuniunii în viaţa tinerilor, urmărind identificarea modalităţilor de participare a tinerilor la viaţa comunităţii parohiale şi conştientizarea importanţei rugăciunii şi a comuniunii în viaţa tinerilor. De asemenea, reprezentanţii grupurilor de tineri au participat la activităţi de cunoaştere, ateliere de creaţie, jocuri interactive şi recreative sub coordonarea Părintelui Mihail Scorbură.

Congresul Tinerilor Creștini Ortodocși din acest an a fost organizat de Sectorul Cultural și Sectorul Învățământ, Activități cu tineretul și Catehizare ale Arhiepiscopiei Craiovei, tema ediției de anul acesta având titlul „Rugăciune şi comuniune în viaţa tinerilor”.