Conferință și expoziție Mircea Eliade la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”

 123 Conferință și expoziție Mircea Eliade la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” poze

28 de dosare inedite, caiete de lucru și manuscrise aparținându-i lui Mircea Eliade au fost expuse astăzi, 25 noiembrie, la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”. Documentele sunt parte a “pachetului Eliade” și au fost recuperate și organizate de Cristian Bădiliță în urmă cu douăzeci de ani, în 1996, de la reședința soților Eliade din Paris, Franța. În 2016 au intrat în patrimoniul Bibliotecii Aman, urmând ca într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat să facă parte din Muzeul Cărții și al Exilului Românesc, un proiect pentru care inaugurarea “Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” a reprezentat o primă etapă dintr-un proces de durată.

312 Conferință și expoziție Mircea Eliade la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” poze

Evenimentul dedicat lui Mircea Eliade a fost deschis la ora 11.00 de conferința cu titlul Mircea Eliade 4, Place Charles Dullin, Paris, susţinută de dr. Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului timpuriu, eseist şi poet român. Un amănunt necunoscut de publicul larg, titlul exact al conferinței “confesiune”, așa cum a subliniat însuși lectorul, Cristian Bădiliță, reprezintă tocmai adresa la care, timp de mai multe decenii, au locuit soții Eliade la Paris, Franța. Reședința în sine, descrisă cu mult farmec și fler de Cristian Bădiliță, a fost scena unui eveniment fabulos petrecut la mijlocul anilor ’90. Acolo avea Cristian Bădiliță să ridice cei doi saci plini cu “hârtii” din care, în urma unui efort de ordonare și sistematizare, a rezultat “pachetul lui Eliade” cuprinzând documentele valoroase ajunse în vara acestui an la bibliotecă. Valoroasă deopotrivă din punct de vedere literar și istoric, colecția de documente expusă astăzi la Biblioteca Aman cuprinde dactilograme originale, corectate, ajustate și completate de cuplul Eliade în urmă cu mai bine de treizeci de ani. De remarcat, în multitudinea de file și înscrisuri se regăsește și Jurnalul lui Mircea Eliade redactat în limba română pentru intervalul de timp cuprins între anii 1959-1962, un material inedit socotit rătăcit de către însuși autorul său, Mircea Eliade. Fiind singurele pagini originale în limba română, materialul prezintă un deosebit interes în vederea editării unei forme finale a Jurnalului pentru perioada amintită, Cristian Bădiliță și Lucian Dindirică anunțând că un demers în această direcție a început să prindă contur.

Conferința a fost urmată de inaugurarea expoziției cu titlul “Mircea Eliade – File de jurnal” la care toți cei prezenți s-au oprit pentru a observa “laboratorul eliadelian”. Cu alte cuvinte, munca de redactare, editare, completare și, în cele din urmă, amputare a unora sau altora dintre pasaje.

216 Conferință și expoziție Mircea Eliade la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” poze

Deși la sfârșitul anilor 1950 Mircea Eliade s-a mutat în S.U.A., la Chicago, acolo unde a profesat și coordonat Catedra de Istoria Religiilor, reședința din Paris a fost păstrată de soții Eliade, aceștia revenind în Franța, pentru un interval regulat de câteva luni, în fiecare an. Trecerea timpului nu a reprezentat și o abandonare a Parisului și a universului său cultural. Multe dintre cărțile și manuscrisele lui Mircea Eliade rămânând în continuare aici, așa cum o dovedește și evenimentul consumat la zece ani de la moartea sa.

Introducem în circuitul cultural național o serie de documente și manuscrise de o valoare incontestabilă. Evident, întreaga atenție este acaparată de dosarul reprezentând notele de jurnal redactate în limba română pentru intervalul 1959-1962. Fapt explicabil dacă ne gândim că însuși autorul lor, Mircea Eliade, declara că nu mai are cunoștință de aceste materiale, ele fiind considerate iremediabil pierdute. La fel de importante sunt și celelalte 27 de dosare reunind diverse însemnări și reflecții, proză și creație literară. Am organizat acest eveniment cu gândul la faptul că anul acesta, în 2016, se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Mircea Eliade. Este omagiul și recunoștința pe care le aducem memoriei acestui creator de talie mondială. Vom continua seria de evenimente închinate memoriei Exilului Românesc din Paris dar și din alte capitale europene, obiectivul nostru declarat fiind acela de a pune temeliile unui Muzeu al Exilului Românesc aici, la Craiova. Îi mulțumim domnului Bădiliță pentru opțiunea făcută. Craiova și Biblioteca Aman continuă să fie văzute drept un extraordinar “depozitar” al memoriei noastre culturale. Expoziția inaugurată astăzi la bibliotecă va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii decembrie”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

 

 

 

 

 

Biroul de Presa al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman Craiova