Conferinţă preoţească în Protoieria Craiova Sud

Conferinta preoteasca Conferinţă preoţească în Protoieria Craiova Sud poze

       Preoţii din Protoieria Craiova Sud s-au întrunit astăzi, 15 octombrie, pentru a participa la lucrările celei de-a patra conferinţe pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei. Activitatea, dedicată „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi a marilor păstori de suflete”, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la altarul Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.  Întâlnirea, prezidată de părintele Grigore Vulcănescu, protoiereu al Protoieriei Craiova Sud şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, a fost găzduită de sala de festivităţi a Căminului „Renaşterea” din Craiova. În deschidere, preotul Adrian Trifu, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului – Oota” din Craiova,  a prezentat referatul cu tema „Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur”, urmat de discuţii pe marginea materialului prezentat. „Exemplul misionar al Sfântului Ioan Gură de Aur este şi astăzi actual, prezenţa gândirii creştine ecumenice într-o lume pluralistă fiind o exigenţă a tuturor secolelor creştine. Succesul misionar al Sfântului Ioan Gură de Aur se datorează în principal credinţei sale puternice, mărturisitoare şi jertfelnice în Dumnezeu. Preot în Antiohia şi Episcop în Constantinopol, viaţa sa poate fi caracterizată prin cuvinte precum: asumare, sacrificiu, jertfă, acţiune, curaj, dăruire şi studiu. Toate acestea izvorăsc din convingerea că Biserica este a lui Hristos şi Hristos este permanent prezent în Biserica Sa”, a subliniat părintele Adrian Trifu.

Ultima conferinţă pastoral-misionară de toamnă din Arhiepiscopia Craiovei va avea loc marţi, 20 octombrie, când se vor reuni preoţii din protoieriile Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.