Conferinţă pe tema “Familia creştină”, la serile duhovniceşti “Filocalia”

La începutul acestei săptămâni vor avea loc ultimele două conferințe din cadrul Serilor duhovnicești Filocalia, ediția a XXIII-a, găzduite în perioada Postului Mare de Cercul militar din Târgu Jiu. Astfel, astăzi de la ora 18.00, invitatul serii este părintele lector univ. dr. Ion Resceanu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, care va conferenţia pe tema: “Familia creştină”, iar marţi, 8 aprilie, va conferenţia IPS Părinte  Mitropolit Irineu, de la ora 17.00, pe tema: “Pregătirea tânărului pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti, într-o societate secularizată”. Conferințele vor fi urmate de discuții și răspunsuri la întrebări. De asemenea, atmosfera specifică perioadei prepascale va fi întreținută și datorită momentelor muzicale ce vor fi susținute de Corul preoțesc condus de diacon Nicușor Lăzărică  si de Grupul folcloric de datini și obiceiuri Tisa din Tismana condus de Maria Corlan Mischie. Pe toată această perioadă, participanții la întîlniri vor putea admira și expoziția de icoane realizate de elevi ai Liceului Teologic Sf Nicodim din Târgu Jiu.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu Jiu, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Consiliul Jidețean Gorj, protoieriile Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord,  Şcoala populară de artă şi Cercul militar.

Amintim că participarea la aceste întâlniri, organizate în perioada de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului,  este deschisă tuturor doritorilor, accesul fiind liber.