CONFERINȚA NAȚIONALĂ ,,BĂILE HERCULANE, MAI MULT DECÂT APĂ – OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI ÎN CURSA STAȚIUNILOR BALNEARE“

poster proturism 2 CONFERINȚA NAȚIONALĂ ,,BĂILE HERCULANE, MAI MULT DECÂT APĂ – OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI ÎN CURSA STAȚIUNILOR BALNEARE“ poze

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ,,BĂILE HERCULANE, MAI MULT DECÂT APĂ – OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI ÎN CURSA

STAȚIUNILOR BALNEARE“

 

 

În urma cu doi ani, Asociaţia Pro Turism Herculane a iniţiat o campaniei civică pentru dezvoltarea stațiunii și redresarea imaginii sale. Iar cel de al V-lea eveniment integrat se va desfăşura în perioada 15-17 aprilie la Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane.

 

În tot acest timp, pe parcursul celor cinci evenimente, am reunit specialiști din turism, medicină, din mediul economic dar și autorități, cu scopul de a aduce în atenţia publică potențialul acestei stațiuni și a factorilor săi naturali.

Conferința Națională „Băile Herculane, mai mult decât apă – Oportunităţi şi provocări în cursa staţiunilor balneare”  își propune să abordeze subiecte strâns legate de necesitatea investiţiilor în staţiunile balneare, strategiile specifice dezvoltării economice, precum şi necesitatea unei promovări corespunzătoare.

 

,, Ministrul Economiei, Costin Borc, a prezentat, în urmă cu două luni, în şedinţa de guvern un program pentru relansarea turismului balnear din România. Acţiune pe care noi am aşteptat-o ani buni. Iată că se discută şi se acţionează în sprijinul staţiunilor balneare, ceea ce ne face să simţim că tot efortul nostru de a reînvia staţiunea Băile Herculane are un suport din partea Guvernului. Ne-am propus să venim în întâmpinarea proiectul pilot şi să abordăm, împreună cu alţi reprezentanţi din diverse domenii conexe turismului balnear, subiecte în urma cărora să putem avea o imagine de ansamblu a tot ceea ce implică un astfel de proiect naţional. În acelaşi timp, profităm de participarea unui număr mare de invitaţi şi prezentăm o parte importantă a bogăţiilor pe care le deţine staţiunea,,

Marinela Badea, Președinte Asociația Pro Turism Herculane

 

Această ediţie a Conferinţei Naționale „Băile Herculane, mai mult decât apă” va fi una interactivă, cu participare din rândul specialiştilor în turism şi a jurnaliştilor specializaţi în acest domeniu. Ne propunem, în urma acestui eveniment, să putem realiza o serie de concluzii necesare întregului proces de revitalizare a turismului balnear.

 

,, În aprilie 2014, o echipa destul de mică, formată din oameni care cred în valoarea şi bogăţiile staţiunii, pleca pe un drum care avea o singură destinaţie, aceea de a ajunge în punctul în care staţiunea Băile Herculane revine la strălucirea de altădată, iar resursele naturale devin atracţia principală. În tot acest timp, oameni din diverse domenii ni s-au alăturat scopului, au pus umărul la întreaga activitate a asociaţiei, iar rezultatele s-au văzut. Suntem mândri de tot ceea ce am reuşit să realizăm, dar credem că încă suntem la început de drum. ,,

Laura Pătru, PR Event

 

 

 

Am inclus în această ediţie a conferinţei un Infotrip, deoarece bogăţiile naturale ale staţiunii Băile Herculane se văd cel mai bine acolo unde le-a lăsat natura.

Implicarea Asociaţiei Pro Turism Herculane continuă în aceeaşi direcţie, aceea prin care ne propunem identificarea celor mai eficiente metode de dezvoltare a zonei, promovarea valorilor locale, dezvoltarea de programe noi atât pe partea de turism cât și pe segmentul de sănătate, precum si promovarea susţinută şi constantă la nivel naţional cât şi internaţional.

 

Credem cu tărie că atunci când pui într-un singur loc bogăţiile inestimabile ale naturii, specialişti de înaltă pregătire, oameni care iubesc natura si autoritătile responsabile de acest segment se poate  construi un nucleu durabil care sa duca la succesul urmărit.

 

Băile Herculane trebuie să renască din datoria morală față de natură.