Conferinţă în cadrul proiectului “Caravana cu poveşti”, organizată de Asociaţia Vasiliada

irineucaravana cu povesti Conferinţă în cadrul proiectului “Caravana cu poveşti”, organizată de Asociaţia Vasiliada poze

Asociaţia Vasiliada, a Mitropoliei Olteniei, a organizat astăzi, 6 iunie, la ora 11.00, conferinţa de prezentare a rezultatelor parţiale ale proiectului “Caravana cu poveşti”, la şase luni de la implementare. În cadrul proiectului finanţat de CEZ România, voluntari ai Asociaţiei Vasiliada şi Asociaţiei Fapte Bune pentru Comunitate se deplasează în cinci dintre cele mai sărace localităţi din judeţul Dolj, respectiv Lipovu, Ocolna, Sălcuţa de Calopăr, Busu şi Salcia, pentru a le citi poveşti copiilor, până la acest moment un număr de 140 de copii cu vârste între 5-14 ani fiind beneficiari ai acestui proiect. Copiii au fost implicaţi de asemenea de către voluntari într-o serie de activităţi structurate în aşa fel încât să le dezvolte abilităţile de viaţă, interesul faţă de lectură, creativitatea, reuşind să aducă pe chipul lor bucuria lecturii poveştilor. La conferinţa care a avut loc la Centrul „Mitropolit Firmilian” au fost prezenţi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada, Mirela Dima, Director de Vânzări CEZ România, insp. Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, reprezentanţi ai Primăriei Craiova şi voluntari ai celor două asociaţii. Tot în cadrul evenimentului, participanţii au vizionat un film care a prezentat momente din activităţile proiectului, desfăşurate în două dintre cele cinci localităţi în care se derulează proiectul, Ocolna şi Busu. „Proiectul acesta are pentru Asociaţia Vasiliada o dublă însemnătate. Pe de o parte, reprezintă rodul unui proiect anterior pe care l-am derulat, „Tineri pentru Comunitate”, în cadrul căruia 14 tineri voluntari selectaţi de Asociaţia Vasiliada au fost instruiţi anul trecut cu privire la tot ceea ce înseamnă implicare şi responsabilitate socială. „Caravana cu poveşti” este o iniţiativă prin care voluntari ai celor două asociaţii au ales să viziteze constant cinci dintre cele mai sărace, mai izolate localităţi din judeţul Dolj şi să le aducă micuţilor de acolo bucuria lecturii, a personajelor de basm, de poveste, întorcându-se astfel şi ei către perioada frumoasă, de început, a formării lor ca persoane”, a declarat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.

ÎPS Irineu, prezent la eveniment

Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a subliniat rolul Asociaţiei Vasiliada în sprijinirea persoanelor defavorizate, în special a bătrânilor şi copiilor. „Obiectivele noastre, ale Asociaţiei Vasiliada, sunt de a veni în ajutorul celor care sunt în nevoi, în necazuri, în problemele vieţii sociale şi nu numai. Trecem dincolo de aceste aspecte negative ale societăţii şi ajungem în sfera promovării valorilor. Prin această lucrare, dorim să dăm o notă pozitivă acţiunilor noastre şi prin atragerea celor care au talent. Aşadar, mergem la ţară, în localităţi care sunt defavorizate, şi povestim celor de acolo ceea ce este plăcut copiilor. Aş dori ca această lucrare a noastră să se îndrepte şi spre tipărirea de cărţi de poveşti, apoi să fie îmbogăţită biblioteca şcolii cu anumite cărţi de poveşti, să sporim cooperarea cu parohia şi şcoala din localitate, să organizăm un concurs de alcătuire de poveşti”, a precizat ÎPS Irineu. Mirela Dima, Director de Vânzări CEZ România, şi-a exprimat mulţumirea pentru rezultatele prezentate în cadrul proiectului şi încurajează implicarea tinerilor în astfel de acţiuni de voluntariat. “Caravana cu poveşti este unul dintre proiectele de suflet ale CEZ-ului, care aduce satisfacţii atât pe termen scurt, prin zâmbetul pe care îl aducem pe feţele copiilor, cât şi satisfacţii pe termen lung, pentru că noi credem că astfel de iniţiative pot fi punctul de plecare pentru dezvoltarea copiilor în dragostea faţă de cultură, faţă de literatură, faţă de educaţie. Pe lângă frumuseţea incontestabilă a basmelor, este probabil printre primele contacte pe care copiii le au cu binele, cu răul, şi mulţi dintre ei învaţă să fie eroi, se identifică cu personajele care le sunt cele mai dragi”, a afirmat Mirela Dima.