Condamnări pentru Bojenoiu, Daici şi Păpălă în procesul de corupţie “Chioşcariada 2006”

primaria craiova fatada Condamnări pentru Bojenoiu, Daici şi Păpălă în procesul de corupţie Chioşcariada 2006 poze

Fostul consilier local Aurel Bojenoiu şi doi funcţionari ai primăriei Craiova, Gheorghe Daici şi Ionel Păpălă au fost condamnaţi de Curtea de Apel Craiova în dosarul “Chioşcariada 2006”.

Măsura a fost dispusă ieri de magistraţii craioveni, în dosarul în care Bojenoiu, Daici şi Păpălă sunt judecaţi pentru atribuirea ilegală a unui teren din patrimoniul primăriei pentru construirea unui chioşc aparţinând firmei Ticsim SRL, care aparţinea fiicei şi ginerelui lui Aurel Bojenoiu.

Bojenoiu, lider al sindicatului salariaţilor de la Electroputere şi consilier local la acea dată, a şi votat în consiliul local pentru atribuirea terenului, el fiind condamnat de Curtea de Apel Craiova pentru infracţiunea de conflict de interese la un an de închisoare cu suspendare şi 10 ani interzicerea dreptului “de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii”, prevăzută de art. 64, lit. c Cod Penal.

Cei doi funcţionari ai municipalităţii, care activau în 2006 la Serviciul de Disciplină în Construcţii al Primăriei Craiova nu au scăpat însă aşa uşor, în cazul lor instanţa dispunând pedepse cu executare pentru comiterea intracţiunilor de abuz în serviciu şi fals. Daici şi Păpălă au primit pedepse cu închisoarea de un an şi patru luni, respectiv un an şi şase luni.

Sentinţa este supusă recursului.

“În baza art.253/1 C.p. condamnă pe inculpatul BOJENOIU AUREL la 1 an închisoare. În baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.c C.p.pe o durată de 10 ani ca pedeapsă complementară. În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani conform art.82 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.d C.p.p. achită pe inculpatul Daici Gheorghe pentru infracţiunea prev. de art.13/2 din Leg.78/2000 combinat cu art.246 C.p.. În baza art.17 lit.c din Leg.78/2000 combinat cu art.289 alin.1 C.p. cu aplicaţia art.18 alin.1 din Leg.78/2000 condamnă pe inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplic.art.71 C.p. În baza art.17 lit.c din leg.78/2000 combinat cu art.291 C.p. cu aplic. art.18 alin.1 din Leg.78/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare, cu aplic. art.71 C.p.. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.p.inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, cu aplic. art.71 C.p. şi 57 C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a C.p. şi lit.b C.p.pe durata executării pedepsei principale ca pedeapsă accesorie. În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.p.p. achită pe inculpatul Păpălă Ionel pentru infracţiunea prev. de art.13/2 din Leg.78/2000 combinat cu art.246. În baza art.17 lit.c din Leg.78/2000 combinat cu art.289 al 1 c.p. C.p. cu aplicaţia art.18 alin.1 din Leg.78/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplic. art.71 C.p. În baza art.17 lit.c din Leg.78/2000 comb.cu art.291 C.p. cu aplicaţia art.18 alin.1 din Leg.78/2000 condamnă acelaşi inculpat la 10 luni închisoare, cu aplic. art.71 C.p. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit. b C.p. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplic. art.71 C.p. şi art.57 C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II a şi lit.b C.p. pe durata executării pedepsei principale ca pedeapsă accesorie. În baza art.348 C.p.p. dispune anularea Raportului nr.75209/2006 întocmit de Serviciul Disciplină în Construcţii şi H.C.L. 417/2006 numai în ceea ce priveşte punctele referitoare la SC TICSIM SRL Craiova. Obligă pe inculpaţi la cîte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică”, precizează sentinţa de ieri a Curţii de Apel Craiova.