Concluziile lui Oprea la Ziua Naţională: Boc – papiţoi kinder, Tokes – persona non grata – video

m mario1 Concluziile lui Oprea la Ziua Naţională: Boc   papiţoi kinder, Tokes   persona non grata   video poze

Senatorul Mario Ovidiu Oprea cere declararea ca persona non grata a lui Laszlo Tokes în toate oraşele reşedinţă de judeţ din ţară.

Oprea a salutat creşterea vânzărilor la tricolor de 1 decembrie, dar a notat două evenimente care “au umbrit” festivităţile dedicate Zile Naţionale. “Primul este întâmpinarea cu onoruri a premierului Emil Boc, lucru neconstituţional, un premier care defila prin faţa gărzilor ca un papiţoi dintr-un ou kinder”, a spus Oprea. Celălalt episod incriminat de senatorul liberal este declaraţia lui Laszlo Tokes, europarlamentar reprezentând România în Parlamentul European şi Ungaria în postul de vicepreşedinte al PE, care a catalogat 1 Decembrie ca zi de doliu pentru maghiari.

“Voi propunne conducerii PNL ca aleşii noştri locali să iniţieze în fiecare oraş reşedinţă de judeţ câte un proiect de hotărâre prin care Laszlo Tokes să fie declarat “persona non grata”, iar acolo unde nu avem reprezentare în consiliile locale, proiectul cu pricina să fie susţinut, din solidaritate de ceilalţi consilieri. Asta va însemna că domnul Tokes să se întoarcă ţopăind în România de la Bruxelles”, a declarat senatorul Mario Ovidiu Oprea.