Comentatorii de la Radio România, întâlnire la Ţicleni

comunicatus Comentatorii de la Radio România, întâlnire la Ţicleni poze

În organizarea Radio România Oltenia-Craiova, la Hotel Sara din Ţicleni,  judeţul Gorj, va avea loc, în perioada 8-10 iunie, simpozionul “Tendinţe în comentariul sportiv actual”.

La această manifestare vor participa crainici-comentatori sportivi de la Radio România, studiourile din Bucureşti, Craiova, Cluj, Timişoara şi Târgu Mureş, precum şi protagoniştii ediţiei 2011-2012 a campionatului Ligii a II-a (fotbalişti, conducători de club, arbitri).

Manifestarea include şi o emisiune ce va fi difuzată la nivel naţional, prin reţeaua Radio România Regional, sâmbătă, 9 iunie 2012, între orele 11-13. Cu această ocazie, vor fi acordate premiile pentru cel mai bun fotbalist (Gabriel Precup – ALRO Slatina), cel mai bun tânăr jucător (Alex Neacşa – Gaz Metan Severin), cel mai bun marcator (Marius Curtuiuş – Gloria Bistriţa, 12 goluri)  şi cel mai bun arbitru (Dan Florin Dreve). Premiile sunt acordate de Gazeta Sporturilor, Radio România Regional şi firma de echipament sportiv Joma (Spania).