COLEGIUL NAȚIONAL „FRAȚII BUZEȘTI” DIN CRAIOVA LA CEAS ANIVERSAR (1882 – 2017)

buzesti phixr COLEGIUL NAȚIONAL „FRAȚII BUZEȘTI” DIN CRAIOVA LA CEAS ANIVERSAR (1882   2017) poze
Colegiul Național „Frații Buzești” împlinește 135 de ani de existență. Echipa
managerială transmite, cu acest prilej, cadrelor didactice, elevilor și personalului prețuirea pentru
activitatea depusă în această perioadă.
Colegiul Național „Frații Buzești” a devenit, în timp, reper pentru învățământul doljean
și național, generațiile de absolvenți fiind dovada „învățăturii și a curățeniei sufletești, spre
fericirea și binele obștesc” (Act de fundație, 16 noiembrie 1924).
„Actul de naștere” al Gimnziului „Frații Buzești” a fost semnat pe 9 ianuarie 1910, prin
adresa Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, semnată de Spiru Haret. Inițial, Colegiul
Național „Frații Buzești” de azi a funcționat sub titulatura de Gimnaziu real de Băieți (1882). Sa
transformat apoi în liceu, pentru ca, în 1924, ministrul dr. C. Angelescu să semneze actul
comemorativ și să pună piatra de fundament a edificiului școlii, pe fostul loc al familiei
Haralambie, la o sută de metrii de Casa Băniei, reședința Marilor Bani ai Olteniei. În perioada
următoare au fost înființate clase elementare (I-VII) şi clase de învățământ seral (V-VII, VIIIXI).
Titulatura actuală, Colegiul Național „Frații Buzești” datează din 2 octombrie 1997, prin
ordinul M.E.N. cu numărul 4982, ca o recunoaștere firească a statului de excepție pe care îl
deține școala în cadrul sistemului educațional național.
Ministerul Educaţiei, Primăria municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi British
Council And University Of Cambridge au acordat diplome de onoare, de excelență pentru
performanțele elevilor și dascălilor obținute la olimpiadele naționale și internaționale, certificate
pentru rezultate foarte bune obținute de elevi la Cambridge ESOL.
În 30 octombrie, prin O.M. 11208/2012, M.E.C.T.S. a acordat Colegiului Național „Frații
Buzești” placheta și diploma „Nicolae Iorga” pentru o îndelungată activitate educativă
desfășurată și performanțele profesionale înregistrate în existența sa.
Numele celor trei patroni spirituali ai școlii – trei „sfetnici și apărători” apropiați Marelui
Voievod, Mihai Viteazul: Preda, Radu și Stroe Buzescu – transmite cadrelor didactice și
generațiilor de elevi dăruirea și dorința permanentă de perfecționare.
În contextul celebrării a 135 de ani de existență, Colegiul Național „Frații Buzești” va
organiza sâmbătă, 28 octombrie 2017, Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe
Dumitrescu”. În același timp, de luni, 30 octombrie până duminică, 5 noiembrie 2017, elevii
buzeșteni vor participa la numeroase activităţi extraşcolare precum: “Fraternite au coecur de la
vie lyceenee” în parteneriat cu Liceul Breivang, Tromso, Norvegia, vernisaje ale unor expoziţii
de pictură, postere, fotografii, în incinta școlii și grădiniţei Colegiului Național „Frații Buzești”,
sesiuni de referate, întâlniri cu absolvenți buzeșteni și cadre didactice pensionare, vizite la
Muzeul de Istorie și spectacole cultural-artistice etc.
Ceasul aniversar va reuni cadrele didactice și elevii cu invitați de seamă reprezentând
autoritățiile locale și personalități de renume din țară în cadrul unei festivități găzduite de
Teatrul Național „Marin Sorescu”(miercuri 1 noiembrie): Liviu Marian Pop – Ministrul
Educaţiei, Lia Olguţa Vasilescu – Ministrul Muncii, prof. univ. dr. Irinel Popescu – Preşedintele
Asociaţiei Europene de Chirurgie, prof. univ. dr. Nicolae Gorun – Membru al Academiei
Române, Dan Narcis Purcărescu – Prefect de Dolj, Mihai Genoiu – Primarul Craiovei, Ion
Prioteasa – Preşedintele Consiliului Judeţean, Claudiu Manda – Preşedintele Comisiei SRI din
Camera Deputaţilor, prof. univ. dr. Cezar Spînu – Rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ.
dr. Ion Rogoveanu – Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, George Cazacu –
Preşedintele Alianţei Colegiilor Centenare, Lavinia Elena Craioveanu – Senator, prof. univ. dr.
Radu Constantinescu – Preşedintele Fundaţiei Fraţii Buzeşti, reprezentanţi ISJ Dolj, manageri
din învăţământul doljean.
De asemenea, elevii buzeșteni vor participa la concursuri de creație: „La ceas
aniversar”(clasele primare), „Condei buzeștean”(V-VIII). Premiile câștigătorilor vor consta în
diplome și cărți, urmând ca toate creațiile premiate să fie publicate în revista școlii. În zilele
următoare, se vor organiza numeroase competiții sportive între buzeșteni și elevii din alte școli
din Dolj. În plus, Colegiul Național „Frații Buzești” va organiza Concursul Național
„Algoritmiada” – faza/etapa finală în zilele: 2-5 noiembrie 2017 la care participă elevi buzeșteni
și elevii școlilor din țară. Vineri, 3 noiembrie, se va organiza de către Consiliul Elevilor „Balul
Bobocilor”, celebrând frumusețea unică, buzeșteană, inconfundabilă.
Echipa managerială, cadrele didactice și elevii buzeșteni, la ceas aniversar, doresc să-și
desăvârșească în drumul istruirii educative, proiectele importante pentru Colegiul Național
„Frații Buzești” și pentru întreaga școală românească.
Director,
Prof. Carmen Lucia Ştefănescu