Clubul de pictură, în Galeriile „Cromatic“

afis vara Clubul de pictură, în Galeriile „Cromatic“ poze

 

 

Consiliul Judeţean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, împreună cu prof. Dorina Smarandache, cadru didactic la Școlile Gimnaziale „Ion Creangă“, „Sf. Dumitru“ și „Decebal“, deschid Clubul de pictură în Galeriile „Cromatic“, marți, 27 iunie, la ora 10:00.

 

Elevi din clasele primare și de la gimnaziu se vor bucura, în cadrul acestui club, de câteva zile de vacanță plină de forme, simboluri și culori, având posiblitatea ca, sub îndrumarea Dorinei Smarandache, să picteze peisaje, icoane, să realizeze cutii decorative.

 

Clubul de pictură va fi deschis în perioada 27 – 30 iunie, între orele 10:00 – 14:00.

 

Proiectul susţine pasiunea copiilor pentru artă şi îi poartă spre medii culturale cu standarde înalte, care îi motivează altfel decât calificativele şi notele din sistemul de învăţământ.

 

Aceste activități creative vin la mai puțin de o lună după „Micul artist“, proiect coordonat de prof. Dorina Smarandache, prin intermediul căruia a adus în dar Tradiție și culoare, în Galeriile „Cromatic“ ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.