Claudiu Manda, președinte PSD Dolj: Am arătat că „nu e de glumit cu oltenii”. Împreună suntem cei mai buni!

 

 

Vizita lui Victor Ponta în Craiova a fost un test pe care noi, oltenii, l-am trecut cu brio. Sâmbătă, 3 mai 2014, am demonstrat că, dacă lucrăm ca o echipă unită, care îşi ia în serios treaba, putem să fim cei mai puternici.

 

Am arătat că „nu e de glumit cu oltenii”.

 

Dacă în zilele de campanie care au mai rămas vom munci la fel, vom reuşi să ne atingem obiectivul propus, şi anume să fim pe primul loc la nivel naţional.

 

Am arătat în aceşti ani, de când suntem la guvernare, că putem mai mult, că avem soluţii, că ne dorim ca România să meargă înainte. Ne dorim ca românii să treacă peste nenorocirea în care ne-au aruncat cei de dreapta, care acum se ascund sub numele unor partide noi, sau care sunt în continuare la PDL, loviţi de amnezie.

Claudiu31 Claudiu Manda, președinte PSD Dolj: Am arătat că „nu e de glumit cu oltenii”. Împreună suntem cei mai buni! poze

Am reparat răul făcut de ei şi avem o strategie de  dezvoltare a României pentru următorii ani, iar judeţul Dolj face parte din acest plan.

Guvernul Ponta a alocat sumele de bani necesare pentru finalizarea drumului expres Calafat – Craiova, autostrada Craiova – Piteşti se află în proceduri pentru a intra la licitaţie, iar premierul Victor Ponta ne-a mai dat, la Sala Polivalentă, o veste bună: la Craiova se va construi un spital regional. În aceeaşi zi, vicepremierul Liviu Dragnea ne-a asigurat încă o dată că în Bănie vom construi un stadion nou, unde fotbalul să poată renaşte.

 

Avem deci motive întemeiate să mergem la vot pe 25 mai 2014 şi să votăm Alianţa PSD-UNPR-PC.

Împreună putem să schimbăm judeţul Dolj într-un judeţ european.

Împreună suntem cei mai buni!

Claudiu MANDA

Preşedinte PSD Dolj