CJ Dolj: Două zboruri spre Londra pe săptămână. Trei din vară

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, marţi seara, alături de vicepreşedintele Cristinel Iovan, de administratorul public al județului Dolj, Florin Stancu, şi de directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, la evenimentul ocazionat de lansarea cursei aeriene directe Craiova – Londra.
Cu acest prilej, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a declarat că evoluția numărului de pasageri și deschiderea noii rute marchează reușita proiectului de modernizare a aeroportului.
„Ceea ce am promis de-a lungul timpului s-a materializat: lansarea zborurilor către Londra. Un avion a venit de la Londra plin cu olteni, pentru a decola, o jumătate de oră mai târziu, către capitala Angliei plin cu oameni ai acestei zone.
Din cercetările noastre, a reieşit că foarte multe persoane sunt interesate de această destinaţie, că mulţi lucrează sau studiază acolo, că mulţi ar vrea să călătorească acolo şi iată că am început zborurile către Londra, una dintre capitalele importante ale lumii.
În felul acesta, probabil că vom înregistra peste 35.000 de pasageri în acest an şi, mai mult ca sigur, în 2014 vom dubla acest număr. Aeroportul Craiova este un proiect de succes al Consiliului Judeţean Dolj, un proiect de suflet, în care ne-am aruncat cu toată vitejia noastră oltenească şi în acest moment putem spune: «Da, am reuşit!»
Suntem undeva la mijlocul drumului, pentru că nu ne oprim aici. Mulţi dintre dumneavoastră au aflat săptămâna trecută că un proiect al Consiliului Judeţean Dolj pentru care am muncit foarte mult, privind realizarea şi reabilitarea infrastructurii de mişcare pe acest aeroport, în valoare de peste 24 de milioane de euro, a fost aprobat, ceea ce ne-a produs o imensă bucurie. Una peste alta, cu mândria noastră oltenească, putem să spunem că în acest moment Aeroportul Craiova este printre cele mai bune şi mai frumoase construcţii din România.
Ne face o bucurie imensă să vedem oamenii zâmbind, atunci când pleacă sau sosesc pe aeroport, oameni care ne spun că i-am scutit de un drum de 200 de kilometri dus, alţi 200 de kilometri întors şi o zi pierdută la Bucureşti“, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Vicepreședintele CJ Dolj Cristinel Iovan a afirmat că, în continuare, sunt întreprinse demersuri pentru diversificarea destinațiilor către care se poate zbura de la Craiova.
„O primă cursă cu un grad de încărcare a aeronavei de peste 70 la sută ne dă speranţe că şi acest zbor spre Londra va avea succes, precum cursa către Milano. Nu ne vom opri aici. Ştim că foarte mulţi olteni solicită şi alte destinaţii și suntem în discuţii cu mai multe companii pentru a le diversifica.
Până la urmă, aceste zboruri leagă Oltenia de Uniunea Europeană şi cred că aceasta este direcția pe care noi trebuie s-o imprimăm în viitor: cât mai multe destinaţii de pe acest aeroport, cât mai mulţi oameni care pot să ajungă la locul de muncă mai rapid, care pot să-şi viziteze rudele, să meargă la cumpărături sau să facă turism. […]
Investiţiile nu se opresc aici. Acest obiectiv solicită în continuare fonduri din partea proprietarului, Consiliul Judeţean Dolj, și bineînţeles că vom încerca să le asigurăm, pentru că ne interesează foarte mult siguranţa şi modul în care pasagerii sunt trataţi pe Aeroportul Craiova“, a spus vicepreședintele CJ Dolj Cristinel Iovan.
La rândul său, Andreea Lascu, reprezentanta companiei Wizz Air, care operează cursele aeriene pe ruta Craiova – Londra, a declarat: „Londra este unul dintre cele mai mari oraşe şi cel mai important centru financiar şi administrativ din Europa. Pentru Wizz Air, această lansare reprezintă încă un pas important pentru consolidarea poziţiei noastre în Oltenia, demonstrând în acelaşi timp angajamentul companiei pentru România.
Suntem încântaţi de popularitatea primei rute lansate de la Craiova, spre Milano, şi suntem siguri că şi această cursă va deveni populară în rândul pasagerilor din Craiova şi din întreaga regiune a Olteniei. […] Zborurile Wizz Air către Londra vor fi operate de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, cu tarife pornind de la 129 de lei – un singur zbor, cu toate taxele incluse.“
Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a precizat că frecvența zborurilor pe ruta Craiova – Londra va crește din vara anului viitor.
„Sunt bucuros de această nouă rută, care va funcţiona timp de şase ani. Din programul de vară, ea va trece la trei zboruri pe săptămână. Sunt mândru să fiu parte din această echipă, care a făcut posibil tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani la aeroportul din Craiova. […]
Sper ca până la sfârşitul anului să avem şi alte veşti bune, chiar să semnăm contractul de finanţare din fonduri europene. Reabilitarea infrastructurii de mişcare şi mai ales extinderea platformei de îmbarcare-debarcare şi acel sistem de balizaj de categoria a II-a vor face din Aeroportul Craiova aeroport-rezervă pentru Otopeni. În situaţii de vizibilitate redusă la Otopeni, se poate opera pe Craiova, având în vedere faptul că aeroporturile vor avea sisteme de balizaj identice“, a declarat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova.
În prezent, pe lângă zborurile nou lansate, de la și către Londra, de pe Aeroportul Craiova se derulează curse regulate de la şi către Roma şi Milano, în fiecare luni şi vineri, cu menţiunea că, pentru ultima dintre aceste destinaţii, au fost deja demarate procedurile în vederea creşterii frecvenţei zborurilor la patru pe săptămână.
Licitaţia pentru alte trei rute externe se află în derulare, noile destinaţii europene la care va fi conectată Craiova fiind Barcelona şi Bologna, cu câte două zboruri pe săptămână, şi Dortmund, cu o frecvenţă de trei curse săptămânal.

BIROUL DE PRESĂ