CJ Dolj: Pedeliştii cer scoaterea de pe ordinea de zi a asocierii cu CS “U” Craiova

 

Consilierul judeţean Marcel Marcea a cerut în debutul şedinţei CJ retragerea de pe ordinea de zi a proiectului privind asocierea administraţiei judeţene, prin clubul de copii şi juniori din subordine, la proiectul fotbalistic demarat sun sigla CS Universitatea Craiova de primăria Craiova şi Pavel Badea.

 

“Vă propun să-l retragem de pe ordinea de zi. Cum au stat doi ani copiii fără să joace în liga mare, cred că mai pot aştepta până după Crăciun. Părerea mea e că ne băgăm în fotbal şi, implicit, ne băgăm şi în scandal. Ne băgăm într-un domeniu în care nu ştiu dacă se mai pune problema de performanţă, însă în ultima vreme, zornăie al naibii de rău cătuşele”, a spus Marcea.

Propunerea acestuia nu a fost approbată de plen, proiectul intrând în dezbaterea consilierilor judeţeni.